3D Sound

Si daca tot suntem la sectiunea sunet, vă recomand aceste trei demonstratii cu noua tehnologie: sound 3D

 

***

***

 

P.S: De preferat să ascultati la casti. Nu cere un sistem sorround performant, ci doar unul stereo.

 

Dor de ploaia de vara

***

Dacă vă este dor de ploaia de vara?

Vizitati situl RainMood.com

Sa inveti Java

***

De curând am avut nevoie de o carte bună de Java. Căutat in tot felul de locuri dar nimic.

Până la urmă am găsit. Se numeşte “Atac la Java“, este scoasă de O’Reilly şi îi are ca autori pe Kathz Sierra & Bert Bates. Se găseşte la editura Teora.

Premiul Nobel nu înseamnă nimic

***

Decernarea premiului Nobel, anul acesta, unei scriitoare născută pe pământ românesc, a reaprins în inimile multora dintre conaţionali complexul nestăvilit de locuitori pe aceste tărâmuri.

Cu mic cu mare, fiecare a început a arăta cât de importanţi sunt românii pe plan mondial de au reuşit prin doamna Herta Muller sa câştige ditamai Nobelul.

Daca acum ceva timp nu reuşisem sa prindem Oscarul printr-un film ce i-a oripilat si pe americani, acum, hop, doamna Muller a devenit erou national.

Din pacate, aplecandu-ne asupra subiectului, am dat de altceva: Nobelul a fost decernat unei doamne , care, in interviurile date si-a aratat sincer scarba fata de locul de unde a plecat.

Atunci, unde este Nobelul niciodata apucat de ai nostri?

Un raspuns il puteti gasi in acest comentariu scris de părintele Dorin:

“În germană și în engleză. Un nume: Herta Müller, cu care am făcut cunoștință prin TV acum două seri?, pe TVR 1, pe la 12 noaptea…într-un interviu despre intrarea securiștilor în casa ei, timorarea ei, ameințarea ei și plecarea ei în Germania. O femeie în vârstă, încă frumoasă, îmbrăcată în negru, care vorbește, acum, cu greutate, româna…a luat premiul Nobel.

Dar nu am citit nicio carte a ei…și, sincer, nici nu îmi vine să citesc vreuna (s-ar putea să fie o pierdere pentru mine). Am mai încercat câțiva premiați cu Nobel pentru literatură de-a lungul timpului…și am plecat cu gust amar. E ca festivalul de la Mamaia sau Cerbul de Aur…unde nu sunt toți sau cei mai buni cu glas din România sau din lume…ci, doar cine e pe listă…

Academia X te propune, organizația profesională cutare…și cine iese, iese, pe diverse motivații, ceea ce nu înseamnă că premiul te face mai mult sau mai puțin scriitor.

Homer, Sfântul Pavel Apostolul, Shakespeare, daVinci nu au luat premiul Nobel niciunul…dar eu îi citesc pe oamenii ăștia, îi văd în opera lor…cum, tot spre regretul meu, nu știu mai nimic de d-l Nobel, care a inventat dinamita, adică moartea explozivă.

Nu știu și poate că nici nu vreau să știu. Sau, dacă oi citi ceva, cândva, undeva…și nu e nimic extraordinar? Am problema asta în ultimul timp: și dacă plec cu mâna goală de la pomul lăudat de toți?

Știu fobia scriitorilor români că sunt prea regionali, prea neștiuți, prea netraduși, preaneiubiți, preanepremiați…dar nu am înțeles-o niciodată. Cred că scriitorul trebuie să scrie, să aibă ce lăsa sub ochii altora…și mai puțin cu premiul! Ce are Nobel dinamitarul cu…literatura? Cât de bună îmi face literatura, dacă ea și înainte și după Nobel sau Effel e tot la fel?

Numai că acum, doamna Herta, va fi plimbată ce va fi plimbată prin ziare și televiziuni, acum, săptămâna asta…apoi o vor lăsa în singurătatea ei…din care s-a născut literatura ei, după cum spunea…și cu care se va alege. În orice caz premiul Nobel ăsta, cu sigranță, costă mai puțin decât un film porno la money-money sau decât un film cu Stallone 5 sau decât un tir cu stupefiante.

Literatura nu va fi mai literatură dacă nu o scrii…și dacă nu are cine s-o citească. Literatura va fi numai pentru cei care o vor citi și pentru cei care au scris-o. Pentru ceilalți e ca steaua care a fost și nu e. Tocmai de aceea Nobelul e egal cu zero, dacă doamna Herta nu lasă vreo 50-80 de cărți în urmă și dacă nu va avea 50-80 milioane de cititori într-un an, ca, spre exemplu, revista Playboy sau desenul animat cu rozătoarea albastră. Și, mai ales, dacă nu va avea cărțile la nivel online.

Pentru că, după cum o știu acum toți…după ce va muri…o vor știi și mai inexistent de mulți.

Asta nu înseamnă că nu mă bucur pentru dumneaei sau că nu mă simt bine, că ea, germano-românca, ne reprezintă, într-un anume fel, și pe noi. Însă nu vreau nici să se înțeleagă faptul, că mă bucur să mă îmbăt cu apă chioară sau că nu înțeleg viitorul cărții, al valorilor culturale sau soarta lor în postmodernitate.

Cartea în postmodernitate, după cum ați văzut-o la supermarket, poate sta lângă borcanul cu gem sau lângă chiloții tanga…și o iei de acolo, o arunci într-un coș, la casă o scanează într-o indiferență totală de valoarea ei și o duci acasă, o ții pe raft, o răsfoiești în vreo trei zile și apoi ți-o aruncă fiica ta, cititoarea, la coș, după ce nu mai ești…și acesta e circuitul cărții în istorie.

Trebuie inventat însă un circuit mult mai delicat, unde aceste cărți să rămână pentru totdeauna…și tehnologia actuală și a viitorului cred că deja a rezolvat sau va rezolva asta. Vom avea toată biblioteca lumii, cu miliarde de volume într-un pătrățel de un centimetru și cu greutatea de 50 gr….și asta e…mintea lumii! O iei în buzunar și pleci, o vor avea toți…însă fiecare va citi ce va dori și pe cine va dori…și cam asta e lumea! Până când vom renunța și la pătrățel, mutându-ne la o viață în slava lui Dumnzeu, unde cărțile vom fi noi înșine…și nu aceste proteze de hârtie sau de material inteligent.”

Articol scris de Parintele Dorin Picioruş

Neputinta de a intelege diversitatea in dialog

***

Diversitatea este inteleasa astazi ca un fel de ciorba in care se pot pune cat mai multe ingrediente pentru ca la sfarsit toata lumea sa fie satisfacuta.
Exista impamantenita printre noi frica de a spune lucruri ce nu se incadreaza in logica cotidiana sau nu sunt in ton cu moda societatii.
In momentul in care incerci sa abordezi altfel de subiecte esti imediat apostrofat, sau evitat subtil.
Nu ma refer la teme injurioase sau de joasa speta, ci la probleme reale, cu impact serios asupra modului de a gandi si a infaptui.
In acest context grupuri de persoane discuta fara puterea de a gasi solutii problemelor, ci doar de a le constata si atat.
Daca vii si propui altceva sau o iei contra curentului de opinie imediat esti etichetat ca taliban sau partizan cu necuratul.
Ori, solutia nu vine decat atunci cand problemele sunt spuse in fata, transant si clar, fara echivocuri, neimplicand neaparat grobianisme.
Diversitatea implica nu sincronizarea ideilor, ci abordarea problematicii din unghiuri diverse.

Bogdan

Un premiu Nobel pentru mass-media

***

Alegerile din America de anul trecut au insemnat pentru mass-media o ocazie tocmai buna de a-si arata puterea, forta de a promova un om, o persoana pana la gradul de “mesia”.
Cand o planeta intreaga tremura cu inima stransa pentru alegerea unui presedinte american, meritul nu statea in forta persoanei, ci in puterea sticlei.
Acum este la fel, Nobelul acordat astazi nu a fost pentru presedintele Obama, ci pentru mass-media, pentru puterea ei de a contrui un om sau de a-l demonta.

Bogdan Starceanu

Sprijin pentru platforma “Teologie pentru azi”

 

 

 

***

 

“ Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:”

dorinfather@yahoo.com

sau donând banii în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

Vă mulţumim frumos tuturor!

“Platforma Teologie pentru azi”

Se mai merită un blog?

 

***

După o lungă absenţă de pe blogul “Spiritualitate ortodoxă, cultură şi ştiinţă” revin azi, în această seară, cu o întrebare: “Oare mai merită să ai un blog azi?”

Copilul minune al internetului, blogul,  devenea repede un mediu accesibil, unde  oricine îşi putea pune pe hârtia virtuală impresiile, viziunile, reacţiile faţă totul şi nimic.

Încet, încet blogging-ul ajungea ceva de bonton, ireal şi cu toate astea fantastic de prezent printre pixelii monitorului.

Însă, în ultima perioadă, timpul lui a început să se apropie de final, sau, mai bine spus, toată lumea aşteaptă o schimbare, o metamorfoză. Parcă ceva nu mai merge.

Poate e o părere personală, dar  totuşi………..?

Citeam odată o statistică unde se arăta un lucru foarte interesant:

“Cu cât a crescut numărul de cărţi , cu atât a scăzut numărul de cititori”.

Şi eu spun acum:

“Cu cât a crescut numărul de bloguri cu atât a scăzut calitatea lor”.

Nu ştiu, e nevoie de o schimbare……nu în design…..ci în alt loc…..!

 

P.S: Nu generalizez, ci constat un fapt.

Bogdan

Office 2010 technical preview

 

***

A apărut versiunea preview pentru Office 2010

Cine doreşte să o testeze o poate lua de aici

 

Bogdan Ioan

“Ştiinţă şi Ortodoxie. Incompatibilităţile unei relaţii recente” Pr. conf. dr. Adrian Niculcea

 

***

“Relaţia dintre ştiinţă şi Ortodoxie, mai exact între mentalitatea ştiinţifică modernă şi gândirea teologică ortodoxă este cât se poate de recentă.

Ştiinţa este o creaţie a modernităţii, iar modernitatea un fenomen care a apărut în sânul lumii occidentale.

Ortodoxia este un fenomen propriu lumii răsăritene, apărută şi dezvoltată în contextul Imperiului bizantin.”(pag. 55)

“Separaţia dintre Est şi Vest n-a apărut abia după al doile război mondial, ci încă de la sfârşitul primului minleniu, când cele două mari părţi ale creştinătăţii ecumenice s-au separat oficial prin schisma de la 1054, ca şi prin altele care au urmat imediat după această fatidică dată.” (pag. 55)

Adevăratele incompatibilităţi dintre cele două concepţii despre lume nu sunt la nivelul biologiei, ca diferenţă între evoluţionism şi creaţionism, sau la acela al cosmologiei, unde se aînfruntă aparent visziunea ştiinţifică despre o lume eternă şi cea religiosă despre o lume care îşi  are începului în actul creării ei de către fiinţa surpemă; diferenţele nu sunt nici măcar la nivelul contradicţiilor dintre aşa-numitul ateism ştiinţific, care neagă existenţa lu Dumnezeu, şi religie, ca o afirmă. Diferenţa este mult mai profundă, căci ascunde două concepţii radica diferite despre real în general”.

Gândirea occidentală a debutat cu adevărat şi a făcut istorie abia în Evul Mediu odată cu adoptarea aristotelismului ca armătură logică şi metafizică menită să stablizeze argumentaţia teologiecă a Bisericii.

… aristotelismul adoptat ca rmătură filozofică a teologiei creştine a orientat din consecinţe formidabile  nu puteau fi anticipate la acea vreme. Este vorba despre adoptarea implicită a tezei aristotelice fundamentale că ceea ce are cu adevărat existenţă, ceea ce este cu adevărat real este numai ceea ce este concret, palpabil, cea ce are o formă determinată, finită.(p. 56)

“Atât de copleşitoare a fost aceată idee că real nu este decât ceea ce este finit, determinat, încât lumea latină, înclinată din naşteremai puţin spre abstracţiune şi mai mult spre concretul empiric, spre aceea ce poate fi cunoscut pentru că este finit şi determinat, a putut fi invadată şi în final cucertă definitiv de acel curent de gândire apărut firav în secolul al XI-lea cu Roscelin de Compiegne, consolidat în secolul al XII-lea prin faimosul Abelard şi dus la perfecţiune de celebrul Wilhelm Occam: nominalismul.”(pag. 57)

“Concluzia filozofiei occidentale este uannimă: realul este format din entităţi fizice, individuale, fără nici o legătură obiectivă între ele, ce pot fi cunoscute prin simţuri. Doar raţiunea este ce care le pune în relaţii logice unele cu altele alcătuind un tablou raţional tot mai unitar al lumii. Modelul şi referinţa ultimă în amterie de cunoştere trebuie să fie fizica, pentru că ea este “ştiinţa realului”, adică un ansamblu de propoziţii înzestrate cu sens şi verificabile prin datele observaţionale. Rudolf Carnap, exponentul cel mai proeminent al pozitivismului logic al Cercului de la Viena a creat pentru această viziune despre lume termentul de fizicalism”(pag. 59)

“Cu totul alta a fost şi încă mai este viziunea despre real în Europa răsăriteană, ortodoxă. Încă din zorii creştinismului gânditorii Bisericii, Părinţii greci, au preferat lui Aristotel pe marele Platon.

Consecinţele acestei opţiuni au fost extraordinare: căci dacă există un punct iniţial al marii separaţii care s-a instalat şi încă se mai menţine şi astăzi  între Est şi Vest, el poate fi găsit fără greşeală în această alegere fundamentală . Pasiunii aristotelice pentru lumea fizică, pentru cercetarea ei experimentală şi logică îi va lua locul în Orientul grecesc dorul după contemplaţia fiinţei lui Dumnezeu.

RRealul nu va mai fi obiectul fizic individualizat, finit, având o formă distinctă, clară, perceptibilă prin siţuri şi prin raţiune.[…] Căutarea realului va rămâne şi în Orient obsesia existenţială fundamentală, dar realul platoni nu mai este unul fizic, ci unul metafizic prin excelenţă. Nu observaţiile minuţiose pe calea simţurilor va fi calea prin care poate fi cunoscut acest real, ci, contemplaţia intelectuală purificată cu totul de cele sensibilie. care se îndepărtează cu totul de lumea materială şi priveşte spre transcendent, spre esenţele inteligibile şi fără de moarte.”(pag. 59)

“Platonismul pe care l-au cunoscut Părinţii primelor trei secole nu este, totuşi, cel clasic, ci acela din perioada medie a acestei filosofii, adică cel reprezentat în secolul I d. Hr. de gânditori ca Filon din Alexandria, iar în cel de-al II-lea, de nume ca Plutarch, Gaius, Albinus, Apuleu, sau Atticus. “(pag. 59)

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Gândirea ortodoxă apare astfel ca fundamental religioasă, orientată adică spre suma existenţei posibile, spre vârful ontologic absolut care nu este lumea fizică, ci fiinţa divină absolut transcendentă acestei lumi.

Din acest motiv misticul ortodox, omul  religios cel mai autentic, departe de a renunţa la contemplarea lui Dumnezeu, îşi îndreaptă întreaga sa fiinţă, ce mai cosistentă otologic cu putinţă, cea mai plină de viaţă din cele imaginabile.

Esenţială în acest aşa-zis agnosticism al misticii ortodoxe este ontologia, corespunzătoare gnoseologiei dionisiene şi care separă fundamental gândirea orientalilor de cea din Occidentul medieval şi modern: chiar dacă depăşeşte cu totul orice inteligenţă creată, chiar dacă transcende orice cfel de existenă din cele care alcătuiesc lumea noastră, fiinţa divină este mai plină de existenţă decât orice fiinţă creată. Dacă Dumnezeu există, atunci lumea nu există. Dacă, dimpotrivă, afirmăm că lumea există, atunci conceptul nostru de xistenă nu se mai potriveşte fiinţei divine şi va trebui să apelăm la cel de supraexistenţă.” (pag. 62)

În baza acestor premise, gândirea răsăriteană s-a orientat definitiv spre contemplaţie, abandonând orice interes în cerecetarea lumii materiale.

“Argumentarea de mai sus este incompletă. Unei asemenea teme trebuie să i se consacre o întreagă carte pentru a înlătura inevitabilele neînţelegeri datorate expuenrii eliptice a problematicii atât de complexe, care este cea a relaţiilor dintre ştiinţa modernă, occidentală, şi viziunea cotmeplativă, religioaseă, tradiţională a Răsăritului ortodox

Am dezvoltat , totuşi, aceste idei pentru a atrage atenţia asupra mai multor aspecte cu privire la modul în care este abordată în mod curent problema în cauză.[…]…pentru moment nu este productivă compararea directă a unor domenii, cu smunt cosmologia ştiinţifică vizavi de cosmologia biblică sau biogeneza şi atropogeneza ştiinţifică, evoluţionsită, vizavi de echivalentele consacarate acestei mari teme a raportului dintre ştiinţă şi religie.

Motivul este extrem de simplu: cei care se angajează pe această cale, indierent de gradul lor de competenţă fie în ştiinţă, fie în teologie, ignoră complet faptul că la baza fiecăruia din aceste mari domenii ale cunoaşterii umane stau, de fapt, două atitudini radical diferite în materie de ontologie, gonseologie şi epistemologie.

Ştiinţa modernă este aruncată în dispută de pe poziţiile unei anumite viziuni despre real, care nu are nimic de-a face cu cercetările ştiinţifice, teoretice sau tehnologice. De asemenea, nu cei ce practică religia prin evlavia lor adâncă sunt cei mai potriviţi pentrua susţine acest dialog, ci aceia care înţeleg structurile filozofice, de mare adâncime, ale teologiei palamite şi în general a Părinţilor răsăriteni.

De aceea, adevăratul dialog nu- vor ptuea angaja cu adevărat decât minţile exersate deopotrivă în filozofia şi istoria ştiinţei şi în fundamentele filozofice şi

în istoria teologiei  dogmatice răsăritene”(pag. 65)

(Pr. conf., dr. Adiran Niculcea, Ştiinţă şi ortodoxie. Incompatibilităţile unei relaţii recente, în revista Ortodoxia, nr. 1-2, anul LIX, ianuarie-iunie, 2008)

 

Consideraţiile cititorului:

Părintele Adrian Niculcea, dedică în aprox. 12 pagini tratării unui subiect destul de delicat, şi anume: relaţia ştiinţă-teologie, din perspectiva ortodoxă, tuşând elementele de incompatibilitate între două viziuni asupra lumii.

Chiar dacă accentele sunt vizibil îndreptate spre tratarea subiectului dintr-o perspectivă filozofică autorul vrea să arate realităţile unor raportări la aceeaşi realitate.

Vădit deranjat de discuţiile sterile între ştiinţă şi teologie la nivel orizontalului, discursului pozitivist, mută atenţia cititorului spre elementele primordiale filozofice ale acestor două viziuni.

Punând accentul pe argumentul filozofic autorul nu rămâne la acest nivel, ci arată potenţialul unui dialog sincer dintre teologie şi ştiinţă dar numai pe baza sincerităţii şi dexterităţii într-un ansamblu de gesturi de deschidere a uneia spre cealaltă

Bogdan Ioan Stârceanu