Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2007

ips-daniel.JPG

Astăzi, 30 septembrie 2007 la Patriarhia Română se desfăşoară slujba de întronizare în scaun a PFP Daniel al României.

Bogdan-Ioan

Read Full Post »

 

 

Trăim într-o lume a dublului standard, într-o lume a rationalitatii duble. Lucrul acesta se observa peste tot pe unde mergi, unde vorbesti, unde tusesti. In prim plan punem fatada, iar in spate punem leopardul.

V-aţi pus întrebarea vreodată care este cauza luptei între generaţii, luptei între bătrâni şi tineri? De ce credeţi că cei tineri îi subestimează pe cei bătrâni şi invers?

Unul din răspunsurile plauzibile îl reprezintă tocmai acest dublu standard. Omul contemporan, încă de la naştere, este crescut în spiritul dublului standard, al dublei raportări la realitate.

Poate o sa îmi spuneţi că acest tip de manifestare este unul firesc, într-o lume asemenea unei jungle, unde numai cel puternic răzbeşte, unde numai cel şmecher iese în faţă.

Eu vă răspund că oricât de dureroasă ar fi viaţa şi realitatea, în final nu acest tip de manifestare este cel corect, ci un altul.

ABC-ul dublului standard îl începem încă din copilărie, în familie, unde avem preferaţi şi antipatici, unde ne manifestăm după interes faţă de unul sau altul din casnici. Apoi în societate odată cu zugrăvirea primelor relaţii interumane din afara familiei începem încet încet să ne cimentăm această atitudine şi să o cultivăm frenetic.

Intrarea pe cărarea tinereţii ne transformă în experţi ai unor astfel de atitudini şi gesturi putând da lecţii multora din actorii care jucau pe scenele teatrale ale antichităţii.

Dar ce este dublul standard, la ce se referă el?
Un prim aspect legat de comportamentul în cauză îl reprezintă atitudinea aparentă faţă de X sau Y, sau faţă de o anumită problemă şi adevărata manifestare interioară, mentală, sufletească.

O astfel de abordare a raportului cu ceilalţi nu are nimic de-a face cu diplomaţia sau cu bunul simţ, ci ţine foarte mult de cât de buni mincinoşi suntem, de cât de buni ascunzători de adevăruri suntem.

Persoane care, aparent, sunt de bună credinţă se dovedesc la o analiză atentă sau în urma unui eveniment nişte impostori.

Dublul standard nu a fost inventat odată cu revoluţia tehnologică, ci mult mai devreme, chiar în adâncurile istoriei umanităţii.

Biserica noastră a combătut o astfel de manifestare şi a luptat pe cât a putut împotriva acestui flagel pe care l-a definit cu termenul de „făţărnicie”.
Însuşi Mântuitorul Hristos referindu-se la farisei i-a catalogat drept „mormintele cele văruite pe din afară se arată frumoase -care- înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia”(Matei, XXIII, 27)

Deci dublul standard nu poate fi propus ca o alternativă a supravieţuirii în lumea de azi, ci ca o modalitate de spintecare a personalităţii omului, într-una falsă şi alta ascunsă.

Pentru o altfel de viaţă este important ca felul nostru de vieţuire să fie firesc şi genuin. Nu putem trăi la infinit cu astfel de atitudine, cu o astfel de raportare la ce este în jurul nostru.

Când nu mai ai puterea integrităţii fiinţiale în faţa celuilalt atunci nu mai eşti decât un individ şi nu o persoană. Individul ţine de paradigma dublului standard pe când cel al persoanei de integritatea fiinţială.

Pierderea identităţii persoanei şi transformarea ei în individ nu este numai un efect a ceea ce este în jurul nostru, lumea cu toate nebuniile ei, ci reprezintă şi vina noastră, dorinţei nesătule de independenţă înţeleasă ca autoguvernare în concret.

Soluţii la această problemă există numai şi numai într-o schimbare radicală a felului în care privim realitatea din jurul nostru, a felului în care ne raportăm la ea.

Biserica noastră ortodoxă dispune de toate mijloacele necesare ieşirii dintr-un astfel de impas al fiinţei. Creştinul ortodox, în Biserica sa nu este catalogat după principiul dublului standard, raporturile sale cu semenii şi cu Dumnezeu nu se conduc după un astfel de principiu, ci după integritatea persoanei.

Primul pas spre un astfel de demers începe odată cu Sfânta Taină a Botezului când pruncul, tânărul sau bătrânul, devenind mădular al Trupului lui Hristos (Biserica), nu este aruncat în marea impersonalului, ci primeşte un nume, un nume care îi defineşte chipul, îi defineşte fiinţa. Cu acest nume se va înfăţişa şi în faţa Dreptului Judecător, după moarte şi la sfârşitul veacurilor.

Soluţii există, medicamentul există, lipseşte doar dorinţa omului de ancorare în firesc, în ceea ce pentru mulţi pare o nebunie, habotnicie.

Stârceanu Bogdan-Ioan

Read Full Post »

logo_congresso_index.gif

Criza societăţii de astăzi nu stă în neputinţa de a cuprinde, ci în imposibilitatea aproape endemică de a crea şi în acelaşi timp de a fi originală. Cu cât vorbim mai mult despre creaţie la orice nivel ne-am afla constatăm că ea se rezumă la o compilaţie monstruoasă de idei, lucruri şi fapte. Oare nu mai există putere de creaţie decât în măsura în care îl copiez pe X sau Y? Unde este originalitatea?
Nu mă refer în primul rând la un fenomen, la o categorie, ci se vreau să atrag atenţia asupra pericolului în care ne aflăm de a nu mai fi originali în existenţa noastră, noi înşine ca persoane purtătoare ale Chipului lui Dumnezeu.

Creat cu menirea de a fi original omul a ales altceva, a ales kith-ul, amalgamul de negru şi alb în mişcare, în idei, simţăminte. Această stare de fapt o observăm în relativizarea valorilor şi acoperirea lor cu un strat de opacitate ce nu le scoate în evindenţă.

Creaţia întru originalitate implică jertfelnicia. A fi jertfelnic înseamnă a avea puterea de a te implica într-o negare a eului pentru a da ceva cu adevărat nou. Originalitatea omului nu poate sta decât în legătură cu Cel care ne-a creat, care ne-a adus la existenţă. Puterea de a fi original stă sub apanajul purtării Chipului lui Dumnezeu din noi, este o dovadă, o manifestare a ceea ce purtăm şi de asemenea o materializare a lui Sunt! Exist!.

Un Sfânt este acel om care este într-adevăr original. Originalitatea lui nu vine din a fi un fenomen în raport cu ceilalţi , ci de a canaliza întreaga sa energie umană spre desăvârşire, spre apropierea de Dumnezeu.

Multidisciplinaritatea sau pluridisciplinaritatea implică fragmentarul, categoria şi separarea. Căutăm să fim multidisciplinari în detrimentul originalităţii. Prin multidisciplinaritate ne-am pierdut capacitatea de focalizare a momentului, a clipei în timp. Acest fenomen reprezintă o consecinţă a căderii, a îndepărtării omului de Dumnezeu. Multidisciplinaritatea sau pluridisciplinaritatea au cu adevărat valoare numai în măsura în care au la bază originalitatea, puterea de a fi creativ, constructiv şi nu distructiv.

Trăim un paradox astăzi. Cu cât ne adâncim într-o muldisiciplinaritate în sens egocentrist cu atât devenim mai puţin creativi, mai puţin capabili de a descoperi acele resorturi necesare pentru o creştere în Dumnezeu, pentru o ridicare din paroxismul indiferenţei. Intelectuali, academicieni, oameni de cultură, oameni simpli toţi ne lovim de această boală a indiferenţei, expresie ultimă a lipsei de originalitate interioară.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre reprezintă modele a ceea ce însemnă convieţuirea multidisciplinarităţii şi originalităţii în creaţie şi viaţă, iar scrierile lor sunt o expresie a acestui fapt.

Având ca modele astfel de oameni sfinţi şi creştinul poate depăşi acest impas printr-o reevaluare a interiorului său şi o raportare nouă la sine, la Dumnezeu şi oameni.

Bogdan-Ioan

Read Full Post »

Strigăt!

fetus.jpg

 

 

Strigăt!

 

 

Strig, mamă, strig

Din pântece strig

Te văd şi te iubesc

Mămica mea,

 

Strig şi plâng

Pentru tine

Pentru dorinţa ta

Pentru fapta ta

Maicuţa mea,

De ce mă ucizi

Vreau să văd

Să văd lumina

Să miros fânul pajistilor

Cetina de brad,

Susurul apelor

 

 

De ce măicuţă?

De ce?

Bogdan-Ioan

Read Full Post »

Mai avem timp de detalii?

 

didacticro_bunavestire.jpg

 

În ortodoxie detaliile sunt esenţiale. Dacă observaţi o icoană ea este plină de detalii. Privim în jurul nostru, percepem realitatea, o consumăm, dar nu o savurăm, nu o desluşim, nu o vedem cu adevărat. Acest lucru se vede aproape în orice mediu te-ai afla. Ritmul vieţii nu mai ne dă timp să vedem cu adevărat în jurul nostru, nu ne mai dă timp să fim atenţi. Vieţile Sfinţilor sau Patericul sunt exemple grăitoare a ceea ce înseamnă atenţia asupra detaliilor. Cultul Bisericii noastre este plin de astfel de momente de, vârfuri de penel, care îi desăvârşesc înţelesul îi dau sens, îl fac grăitor în faţa celui care vrea să vadă.
Arhimandritul Emilianos în volumul II din lucrarea „Viaţa în Duh”, arată, chiar dacă indirect, importanţa detaliilor:
„Avem acum sufletul zguduit, sufletul respins, deranjat care e încuiat între cei patru pereţi şi nu mai vede nimic. Acst suflet se gândeşte să rupă bariera, să rupă zidurile între care vieţuieşte şi să se unească cu Dumnezeu Cum va trebui să înainteze?
Nu există „trebuie”. Nu există „trebuie” în viaţa creştină. „Trebuie” e o emanaţie a minţii. Pe „trebuie” îl emit ca o consecinţă logică eu, pentru că dat fiind că Evanghelia spne acest lucru şi pentru că Hristos a spus parabola aceea şi afăcut acea minune şi a spus „fericiţi” cei cutare, urmează că eu trebuie să fac acest lucru.
„Trebuie” nu emoţionează. „Trebuie” îţi dă senzaţia sclaviei, te face să nu vrei să înaintezi. „Trebuie” nu pune în mişcare pe Dumnezeu, nici inima, nimic. „Trebuie” se referă numai la voinţa omenească, la efortul uman, care ştim întotdeauna că e un lucru ce se rupe foarte uşor”(pag. 15-16).
Observarea detaliilor este esenţială în viaţa unui creştin deoarece ele dau un anume înţeles al lucrurilor, îl înţelepţesc. În relaţia dintre noi asemenea. A veni la cineva şi a nu ţine cont de detalii poate fi de cele mai multe ori un act de bădărănism sau proastă creştere. Cuvântul este şi el în ortodoxie un mesager al detaliilor. Sfintele rugăciuni ale bisericii, troparele, imnele în general sunt o expresie vie a ceea ce înseamnă aceste amănunte.
Să ne facem timp pentru detalii, pentru că printr-o astfel de atitudine ne putem vedea şi pe noi înşine altfel, într-o altă lumină, una reală şi evidenţiatoare.

Bogdan-Ioan

Read Full Post »

Invitaţie

odicolonuri.jpg

Părintele Dorin Picioruş şi Doamna Preoteasă Picioruş Geanina vă invită la colocviul internaţional, online cu titlul „Şi noi ştim să comentăm decent!”

Bogdan-Ioan

Read Full Post »

inaltareasfcruci.jpg

 

„Bucura-te, Cruce purtatoare de viata, semnul cel nebiruit al crestinatatii, usa raiului, întarirea credinciosilor, zidul cel dimprejurul Bisericii prin care s-a pierdut si a încetat blestemul, s-a înghitit puterea mortii si ne-am înaltat de pe pamânt la cele ceresti; arma nebiruita împotriva demonilor, marirea mucenicilor, podoaba cuviosilor cu adevarat, limanul mântuirii, ceea ce daruieste lumii mare mila”

Bogdan-Ioan

Read Full Post »

Older Posts »