Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘spiritualitate ortodoxa cultura si stiinta’

***

Oare, de ce nu mai avem timp?

Anunțuri

Read Full Post »

***

Avand nevoie de un dictionar grec-englez si negasind pe la noi astfel de „specimene” am incercat pe Amazon.co.uk.

Tot ce am avut nevoie a fost un card pentru plata online si totul a decurs ca la carte. Dupa comanda online, produsul a venit in aproximativ 5 zile prin posta romana. Chiar se merita!

Read Full Post »

***

Parintele Dorin ne starneste curiozitatea prin propunerea pe care ne-o face, de a fi martorii unui nou proiect „cum mult mai bun”, dupa cum ne marturiseste: „www.teologiepentruazi.ro

Ii uram succes si il asiguram de ajutorul si rugaciunile noastre: Bogdan Starceanu

Read Full Post »

***

De curând am avut nevoie de o carte bună de Java. Căutat in tot felul de locuri dar nimic.

Pâna la urmă am găsit „Atac la Java”. Chiar merita!

Până la urmă am găsit. Se numeşte „Atac la Java„, este scoasă de O’Reilly şi îi are ca autori pe Kathz Sierra & Bert Bates. Se găseşte la editura Teora.

Read Full Post »

 

chilia-daniil-sihastrul-27 ***

Perioadă a înfrânării de la anumite mâncăruri pentru unii, timp sau ocazie de a se apropia de Biserică pentru alţii, postul a însemnat şi înseamnă pentru mulţi un timp al revenirii în matca Bisericii.

Pentru un profan postul nu are decât cel mult valenţe curative, dar pentru un ortodox ancorat în tradiţia Bisericii postul reprezintă momentul din timp când se apleacă asupra lui cu mai multă sârguinţă.

Totuşi cuvântul care ne sare instant în minte când ne gândim la post este acela de “ÎNFRÂNARE”, “OPRIRE DE LA…”.

Dacă citim “Canonul Sfântului Andrei Criteanul” vom observa predominanţa persoanei I şi a II-a.

“De unde voi începe a plânge faptele vietii mele

celei ticãloase ?

Ce începere voi pune, Hristoase,

acestei tânguiri de acum?

Ci ca un milostiv,

dã-mi iertatea gresealelor.

Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu

de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.

Si îndepãrteazã-te

de acum

de nebunia cea mai dinainte

si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.

Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,

m-am cunoscut pe mine

dezbrãcat de Dumnezeu

si de împãrãtia cea pururea fiitoare

si de desfãtare,

pentru pãcatele mele.

Vai, ticãloase suflete!

Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?

Cã ai cãzut rãu

si te-ai rãnit amar;

cã te-ai atins de pom

si ai gustat cu îndrãznealã

mâncarea cea nechibzuitã.

În locul Evei celei trupesti,

fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare

gândul cel cu poftã trupeascã,

arãtându-mi cele plãcute,

si gustând pururea din bãutura cea amarã.”

**

Canonul, în sine poate fi văzut ca o rememorare a întregii fiinţe, în care este conţinută arhetipal întreaga umanitate. Creştinul, în faţa lui Dumnezeu, nu se vede singular, izolat, ca individ, ci ca persoană ce conţine întreg universul, ca Adam cel căzut.

Vedere tainică, plină de înţelesuri, pe care Sfântul Andrei Criteanul a sesizat-o atât de bine:

“Pãrinte al îndurãrilor,

apucând înainte,

miluieste-mã.

Înaintea Ta cad, Iisuse;

gresit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un îndurat,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,

cercetând cuvintele

si îndreptând pornirile;

***

ci cu îndurãrile Tale,

trecând cu vederea rãutãtile mele,

mântuieste-mã,

Atotputernice.

Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dã har luminãtor,

din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,

ca sã scap de întunericul patimilor;

si sã laud din inimã

faptele vietii tale cele frumoase,

Marie.

Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,

la Dânsul ai venit,

lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,

si toatã virtutea,

ca pe una singurã,

cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.

Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale, Andrei,

scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste

si te rugãm sã ne arati pãrtasi

acum

împãrãtiei lui Hristos,

pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,

strãlucite,

cu credintã si cu dragoste.

Slavã…, a Treimii:

Treime,

Fiintã preaînaltã,

Cãreia ne închinãm întru o Unime,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o milostivã,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

nãdejdea

si folosirea celor ce te laudã pe tine,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o stãpânã curatã,

mã primeste pe mine

cel ce mã pocãiesc.”

**

 

Dacă la celelalte slujbe ale Bisericii  se foloseşte cu preponderenţă persoana I plural , de data asta, în timpul acestui canon, se foloseşte persoana I singular.

Folosirea singularului nu are rolul de a ne izola de restul, de a singulariza persoana, ci de are rol asemenea lupei, de aplecare spre propria fiinţă, şi prin asta spre întreaga umanitate.

Aici intervine rugăciunea pentru lume. “Eu”, în canonul Sfântului Andrei Criteanul, este întreaga umanitate în faţa lui Dumnezeu, în faţa lui Hristos.

Lucrul ăsta îl găsim şi la Fericitul Sofronie când vorbeşte de rugăciunea pentru lume şi puterea ei.

Coborârea asupra propriei persoane prin post te deschide către ceilalţi, către durerea lumii din toate timpurile şi toate spaţiile.

Prin coborârea minţii în inimă harul îţi deschide porţile către înţelegerea a ce nu poate fi înţeles, înţelegerea durerii lumii.

Când harul Duhului coboară în inimă întreaga lume se roagă în inima ta. Inima devine lumină dar şi o rană sângerândă pentru lume, pentru întreg universul în faţa lui Hristos.

Aşadar,postul este urcuş, da, este urcuş, dar un urcuş prin coborâre, prin aplecare.

 

Bogdan – Ioan

Read Full Post »

ANDOy0812z06SxDezbatere

***

Prin definiţie dezbaterea publică implică două grupuri, două persoane care se găsesc în tabere diferite, gata oricând să riposteze, să arunce săgeata în inima celeilalte.

În societatea postmodernă “dezbaterea publică” a fost transformată într-un fel de panaceu universal, un fel de aspirină, pentru o populaţie aflată în fibrilaţie.

Orice temă s-ar propune se răspunde cu  “dezbaterea publică”.

În ceea ce priveşte societatea românească se poate observa cum aceasta a fost aruncată  într-un fel de horă a “dezbaterilor publice”, unde discuţia a devenit interminabilă, fără rod, pur şi simplu o pierdere de vreme.

Totul s-a transformat într-un fel de linşaj reciproc, un fel de telenovelă naţională unde adevărul nu contează, ci doar poziţia în cadrul echipei la care eşti abonat.

Atunci, de ce atâtea dezbateri publice?

Simplu, pentru că în urma unor astfel de dezbateri publice, “alţii veghează pentru noi”.

Atenţia fiind atât de pătimaş orientată spre…… realitatea poate fi schimbată şi deformată în linişte, fără dureri de cap, fără reacţii.

Dacă aţi observat, în ultimii ani dezbaterile publice au avut mereu teme false, al căror final a rămas pentru un alt sezon.

Folosind o mass-media puternic înregimentată, dezbaterea publică s-a transformat dintr-o ocazie de relaxare a tensiunilor într-un instrument de manipulare şi consolidare a taberelor.

Având ca armă  “înregistrarea video” acţiunea s-a metamorfozat  într-un fel de exhibiţionism pe micile ecrane, unde spectatorul se plasează în călău sau apărător (asta în funcţie de interese).

Argumentaţia logică, coerenţa discursului nu mai există, ci doar pumnul, imprecaţia, datul la gioale, sau vorbitul despre nimic.

Dacă ne-am plasa undeva deasupra studioului unde se fac astfel de emisiuni vom observa doar câteva persoane (cu o notorietate mai mult sau mai puţin autentică) transformate într-un fel de terminaţii ale unor idei pseudo-publice.

Deci, persoanele puse în cadrul  respectiv, dacă li s-ar taia curentul ar ieşi, iar “dezbaterea publică” s-ar transforma într-o de dezbatere privată.

Altfel e sentimentul în faţa unei mulţimi de oameni şi altul e sentimentul în faţa unei camere de luat vederi, într-un studio, la o masă, cu un pahar de suc în faţa şi la umbra unui aparat de aer condiţionat.

Dacă am face acest exerciţiu de imaginaţie am observa că, de fapt, aşa zisele dezbateri publice sunt doar un simulacru grosolan, făcut sau nu cu un strop de profesionalism.

Cred că este timpul pentru adevărate dezbateri publice, cu teme adevărate, unde adevărul să conteze.

Bogdan –Ioan

P.S: caricatura e luată de aici

Read Full Post »

287

***

“Biserica Ortodoxă Rusă îndeamnă la creşterea nivelului cultural al dialogului pe Internet.

„Aceasta se referă atât la bloguri cât şi la diferite declaraţii publice. Astăzi cultura, din cauza anonimatului, în anumite segmente ale comunităţii digitale, devine anti-cultură”, a spus şeful adjunct al Departamentului pentru Relaţii externe al Patriarhiei de la Moscova, arhipăstorul Vsevolod Chaplin, în cadrul unei mese rotunde.

În aceeaşi idee, mulţi dintre colegii săi, preoţi, având şi ei bloguri personale pe net, au fost avertizaţi asupra nivelului scăzut al discuţiilor existente, tocmai datorită dublării persoanei, cu una virtuala, sub anonimat.

„Cred că este normal şi foarte bine atunci când un preot, ca predicator şi împăciuitor, misonar în orice segment informaţional, răspunde la problemele oamenilor şi le dă sfaturi”, a spus pr. Vsevlod.

Dar el este convins de faptul că preotul ar trebui să acţioneze în numele lui „şi nu să se dubleze pe sine, cu o a doua persoană virtuală”.

(C.f. Sursa)

Preluat de Bogdan Ioan

Read Full Post »

Older Posts »