Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2008

Domnul Florian Bichir ne vorbeşte, în ediţia de astăzi a cotidianului „Evenimentul zilei” despre „Shopping contra Înviere„:

A vizita locuri cât mai exotice, cât mai îndepărtate – ca să nu spun vorba aia ţărănească – unde şi-a înţărcat dracul iapa – a devenit o nouă modă. Setea de cunoaştere după 50 de ani de comunism e firească. Nu am visat ani întregi cu ochii deschişi cum în democraţie ne vom plimba pe malurile Senei, cum vom căsca gura la eterna Romă, cum ne va amorţi gâtul privind spre Capela Sixtină? Sau ne vom bronza în ritm de sirtaki în albastrul intens al Egeei? Pe cât de avid sunt să cunosc locuri cât mai minunate, pe atât de retrograd sunt când vine vorba de a petrece Sărbătorile creştine altundeva decât acasă. Ce să caut de Paşte – în cea mai frumoasă zi a anului – prin supermarketuri, în căutare de reduceri? Să zac prin hoteluri de mâna a patra şi să mănânc prin benzinării, pe marginea autostrăzilor? Pot face asta tot anul.

Uite aşa, spre nefericirea mea, am ajuns să-i dau dreptate unui securist bătrân de la paşapoarte, care te refuza frumos cu texte patriotarde: „Unde să pleci, copilule? Ai văzut Moldoviţa, Suceviţa, Putna? Nu-ţi cunoşti ţara şi vrei în străinătate? Asta nu se poate“.

Anul acesta a îngăduit Dumnezeu şi am ajuns la Mănăstirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus. Frumuseţea e greu de descris. Ascuns sub streaşina Munţilor Făgăraş, sfântul lăcaş e un colţ de rai. Albă şi mirosind a duh curat, biserica domină peisajul, pare o poartă spre veşnicie. Iar când a început să cânte lumea troparul Învierii, am crezut că sunt într-o catedrală, că toată pădurea se bucură. Aici îşi duce nevoinţele unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici – părintele Teofil Orbul -, iar mănăstirea e condusă de un stareţ abil şi gospodar, părintele Ilarion Urs. Mănăstirea ridicată în stil brâncovenesc are o bibliotecă de peste 60.000 de volume, cele mai multe fiind donate de către ctitor, mitropolitul Antonie Plămădeală. Ca-n creştinismul primelor veacuri, după slujba de Înviere, sub privirea iscoditor-grijulie a stareţului, toţi participanţii au servit masa tradiţională în trapeza mănăstirii. Laolaltă, ca într-o adevărată comunitate. Adăugaţi la asta susurul izvoarelor, aerul tare, rarefiat al credinţei şi liniştea ardelenilor pentru a avea un peisaj mirific. Ce alte locuri pot întrece această privelişte de vis, această catapeteasmă cerească? Ce frumuseţe a lumii văzute, pe care o uităm în goană după deşertăciuni…

Nu ştiu cum s-au întors cei care au preferat să-şi petreacă puţinele zile de Paşte în străinătate. Dacă au avut noroc sau nu la shopping, dar eu am simţit o beţie duhovnicească deosebită. O bucurie lăuntrică de nedescris, cum pacea-mi curgea încet în suflet. Cu bateriile reîncărcate îmi va rândui poate Creatorul să ajung şi pe alte meridiane ale planetei. Vorba unui hâtru: de cumpărături la reducere mai avem timp. Azi-mâine vine Crăciunul, nu?” (de Florian Bichir)

preluat de Starceanu Bogdan-Ioan

Anunțuri

Read Full Post »

A aparut Service pack 3 RTM ( released to manufacturing), adica final.

Imbunatateste substantial stabilitatea windows xp sp2 si viteza generala a sistemului.

Poate fi downloadat de aici

Bogdan -Ioan

Read Full Post »

Evenimentele vin şi trec asemenea apei. Lucrurile nu rămân nemişcate, totul se învârte, se răsuceşte, dar tu, omul, rămâi, ancorat între timp şi veşnicie.

Ne putem pune întrebarea: Oare în tot acest timp eu am avut ceva de spus? În trecerea mea prin viaţă am lăsat ceva?

Întrebări ne vin, idei ne apar în minte, dar câte dintre ele într-adevăr reprezintă ceva pentru noi?

A avea ceva de spus te conturează în faţa timpului şi îţi dă o perspectivă pentru veşnicie, te anunţă că eşti viu.

Fiinţe create pentru a dialoga (faţa omului este făcută în mod cu totul special pentru dialog, nu ţi-o poţi privi niciodadă, dar o poţi lăsa pentru a fi privită, analizată) oamenii îşi consumă timpuri mari pentru lucruri mici. Nu ca acestea nu ar avea o importanţă, dar foarte puţini din noi, înţelegem că timpul lăsat nouă de Dumnezeu este pentru a avea ceva de spus.

Un părinte pusnic a fost întrebat odată de un ucenic:

– Avvă, când va fi semnul că se apropie sfârşitul lumii?

– Când nu va mai exista cărare de la vecin la vecin.

Răspuns genial, ce a înglobat în el o axiomă, relaţia, eu – tu, eu – voi în dialog prin faptă.

Poţi scrie mii de pagini, poţi analiza de la A la Z un fenomen, un gest, dar totuşi, să nu fi spus nimic cu adevărat. Exemplul acelui avvă arată ce înseamnă când, cu adevărat ai ceva de spus.

Spusul acesta nu trebuie să reprezinte cuvinte, el poate însuma şi gesturi, fapte, deci a iubi pe celălalt arată că ai avut ceva de spus şi că în urma ta a rămas ceva.

Starceanu Bogdan -Ioan

Read Full Post »

Interes sau jerfa

Când doi oameni se întâlnesc între ei apar premisele unei relaţii. Ca atare aceasta poate supravieţui sau nu, în funcţie de disponibilitatea celor doi.

Totul între oameni, în marea majoritate, relaţia este de tip cerere şi ofertă. În funcţie de ce oferi ai şi relaţie, sau poţi construi relaţia, dialogul. Când oferta este sub aşteptări relaţia nu se poate realiza.

Contrar acestei paradigme general valabile pentru omul contemporan, Hristos aduce ceva extraordinar, iubirea aproapelui, iubirea dezinteresată faţă de acesta, chiar şi cu riscul căderii în derizoriu, chiar iubirea vrăjmaşului. Relaţia de tip cerere ofertă cade, nu mai are coordonatele unei manifestări .

Vieţuim în relaţie cu ceilalţi printre complezenţe măgulitoare, printre stereotipii fără să fim profunzi, fără să adâncim nimic.

Relaţia cu celălalt se rezumă la o sumă de cuvinte mai mult sau mai puţin măgulitoare cu rolul doar de a întreţine atmosfera. În alte cazuri, când persoana cu care am dialogat nu se ridică la aşteptările noastre o etichetăm, o punem într-un colţ pentru o perioadă viitoare când va exista din partea ei resorturile necesare pentru a se manifesta la nivelul nostru.

Societatea este coagulată în jurul unor centri de interes. Cei care rămân pe dinafară sunt eliminaţi sau ignoraţi pentru incapacitatea lor de a se ridica la nivelul dialogului.

Există grupul elitiştilor, unde fiecare vrea să epateze cinstit sau nu, cu ştiinţa sa, cu acumulările sale, doar doar va câştiga o poziţie mai mult sau mai puţin dominantă în cadrul grupului.

Există grupul practicilor unde totul are valoare în măsura în care ceea ce spui aduce un profit imediat.

Am dat doar câteva exemple de astfel de coagulări, ele există la toate nivelurile societăţii, pe toate palierele.

Ce caracterizează în primul rând la aceste manifestări este spiritul de turmă şi pierderea identităţii în favoarea interesului în faţa obiectivului. Persoana care nu mai atinge valorile grupului este eliminată sau îndepărtată.

Contrar acestei manifestări creştinul, prin exemplul Mântuitorului, învaţă o altă paradigmă asupra relaţiei, şi anume jertfa. Acest fel de manifestare obligă persoana la a ignora masca celui din faţa sa şila a privi dincolo, în interiorul său.

Evident capacitatea de jertfă nu o are oricine pentru că ea nu dă loc interpretării şi îndoielii vis a vis de celălalt, ea merge direct la esenţă sfidând orice logică, în orice context.

Acţiunea de jertfă nu ţine cont de nimic din jur si asta pentru că implică iubirea. Iubirea jerfitoare este paradigma persoanei ce trăieşte şi înţelege taina morţii şi a învierii Mântuitorului.

Din păcate secularizarea societăţii post moderne are o victimă colaterală, şi anume actul de jertfă iubitoare faţă de celălalt. Omul post modern nu mai are capacitatea interioară de a se jertfi pentru că din asta nu câştigă nimic aparent, iar câştigul presupus implică prea multe riscuri.

În această atmosferă lipsită de intenţia de jertfă omul nu poate face altceva decât să se adune în turme mici şi să protesteze, să fie nemulţumit, să ceară, dar în nici un caz să se oblige pe sine.

Stârceanu Bogdan -Ioan

Read Full Post »

Mai sunt câteva ore până la momentul cel mult aşteptat. Hristos a înviat!

Cuvintele troparului cu care ne vom însoţi în următoarea perioadă vine să ne vestească paradoxul ultim: Hristos prin moarte învinge moartea.

În acest timp al acordării legăturilor fine cu firescul fiecare dintre noi vom înţelege învierea în măsura în care trăim taina, o experiem.

Mai este puţin până la momentul luării luminii, gest de o adâncime copleşitoare, moment în care, în simetrie cu „Să fie lumină”, se manifestă ca un nou bing bang, ca un nou start pentru întreaga creaţie.

Întreaga natură, întreg cosmosul într-o linişte plină de înţelesuri aşteaptă clipa, momentul, ca într-un fel de premoniţie fiinţială. Totul tace pentru ca apoi să se bucure, să se veselească: Hristos a înviat.

Eveniment, clipă, moment în timp şi spaţiu, într-un univers prins în mrejele morţii vine să trezească, să aducă lumina, raza, speranţa şi bucuria.

Prima rază a luminii scânteiază pentru a ne deschide ochii spre veşnicie, spre ce este dincolo, în Împărăţia lui Dumnezeu.

Hristos a înviat!

Stârceanu Bogdan-Ioan


Read Full Post »

Nimicul

Privesc in afara si nu vad nimic

Privesc ‘nauntru si vad nimic

Orbirea patrunde prin aer, prin nari si in celule

Reteaza si bruma de viata din mine.

Sunt rece, ca mortul din casa ce pleaca

Cand moartea striga spre mine cu pace

Hei, vino, in pace

Si spune-mi ce vezi prin tine?

Întrebarea ei sec cuprinde

O dulce amintire

Din nimicul din mine

Doar o amintire de mine.

Bogdan Ioan

Read Full Post »

A fi ortodox înseamnă….

A fi ortodox înseamnă în primul rând să trăieşti asemenea unei poezii, o clipă şi atât;

A fi ortodox înseamă în al doilea rând să te jertfeşti o veşnicie şi mai mult;

A fi ortodox cuprinde în al treilea rând să înţelegi paradoxal, între cer şi pământ;

A fi ortodox înseamnă să ştii când să dăruieşti o inimă… cât mai mult;

A fi ortodox eşti când reuşeşti să înţelegi văzutul nevăzut;

A fi ortodox înseamnă să înţelegi că praf de stele eşti şi nimic mai mult,

Ţărână şi pământ din stele scos

Pentru veşnicie pregătit.

Stârceanu Bogdan Ioan

Read Full Post »

Older Posts »