Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘idei de-o clipă’ Category

***

Oare, de ce nu mai avem timp?

Anunțuri

Read Full Post »

91_1

***

Diversitatea este inteleasa astazi ca un fel de ciorba in care se pot pune cat mai multe ingrediente pentru ca la sfarsit toata lumea sa fie satisfacuta.
Exista impamantenita printre noi frica de a spune lucruri ce nu se incadreaza in logica cotidiana sau nu sunt in ton cu moda societatii.
In momentul in care incerci sa abordezi altfel de subiecte esti imediat apostrofat, sau evitat subtil.
Nu ma refer la teme injurioase sau de joasa speta, ci la probleme reale, cu impact serios asupra modului de a gandi si a infaptui.
In acest context grupuri de persoane discuta fara puterea de a gasi solutii problemelor, ci doar de a le constata si atat.
Daca vii si propui altceva sau o iei contra curentului de opinie imediat esti etichetat ca taliban sau partizan cu necuratul.
Ori, solutia nu vine decat atunci cand problemele sunt spuse in fata, transant si clar, fara echivocuri, neimplicand neaparat grobianisme.
Diversitatea implica nu sincronizarea ideilor, ci abordarea problematicii din unghiuri diverse.

Bogdan

Read Full Post »

 

quit-pencil

***

După o lungă absenţă de pe blogul “Spiritualitate ortodoxă, cultură şi ştiinţă” revin azi, în această seară, cu o întrebare: “Oare mai merită să ai un blog azi?”

Copilul minune al internetului, blogul,  devenea repede un mediu accesibil, unde  oricine îşi putea pune pe hârtia virtuală impresiile, viziunile, reacţiile faţă totul şi nimic.

Încet, încet blogging-ul ajungea ceva de bonton, ireal şi cu toate astea fantastic de prezent printre pixelii monitorului.

Însă, în ultima perioadă, timpul lui a început să se apropie de final, sau, mai bine spus, toată lumea aşteaptă o schimbare, o metamorfoză. Parcă ceva nu mai merge.

Poate e o părere personală, dar  totuşi………..?

Citeam odată o statistică unde se arăta un lucru foarte interesant:

“Cu cât a crescut numărul de cărţi , cu atât a scăzut numărul de cititori”.

Şi eu spun acum:

“Cu cât a crescut numărul de bloguri cu atât a scăzut calitatea lor”.

Nu ştiu, e nevoie de o schimbare……nu în design…..ci în alt loc…..!

 

P.S: Nu generalizez, ci constat un fapt.

Bogdan

Read Full Post »

cunoasterea

***

“…o fată grecoaică mi-a povestit că a bătut în lung şi –n  lat toate meleagurile cel mai puţin cunoscute din ţara ei în căutarea unui pustnic, a unui părinte spiritual care să-i poată explica ce înseamnă cunoaşterea fiinţelor, gnosis ton onton, o expresie pe care o aflase, fără a o înţelege, însă, în textele tradiţiei. În fine, un călugăr bătrân de la munte i-a răspuns:

Ascultă, poate lucrul pe care îl cauţi arată astfel: Într-o zi de iarnă mă rugam. Pe neaşteptate mi-am ridicat ochii spre fereastra chiliei şi am văzut căzând primii fulgi  de zăpadă. Atunci, am înţeles zăpada

***

„Inima este acest trup cel mai profund din trup despre care vorbeşte Grigorie Palama.”

***

„Ce este cunoaşterea? – Simţul vieţii veşnice.

-Şi ce este viaţa veşnică?

– Să simţi totul în Dumnezeu.l.Cunoaşterea legată din nou de Dumnezeu uneşte toate dorinţele”

***

Victor Frankl : „adevărata nevroză de care suferă atâţia contemporani de-ai noştri ar fi o nevroză spirituală, acuzată de absenţa logosului, de absenţa sensului„.

Bogdan Ioan

Read Full Post »

lalea

***

Anii trec, lucrurile trec dar gândul rămâne. Şi rămâne ca o urmă de mâl de pe bocancii scorojiţi de vreme.

Aşa sunt eu, omul, uitat în acest colţ de univers, mic şi iar mic.

Copleşit de durerea neputinţei de a schimba mersul mă uit în mine şi văd neantul. Văd un neant al sensului lipsit de culoare şi frumuseţe, văd un neant al lipsei de sunet şi lumină, văd un neant al lipsei de formă şi concret.

Dar sunt concret! Sunt prea concret!

Totuşi  durerea îmi este peste acest concret.

Mă depăşeşte haotic şi-mi cuprinde mădularele, unul câte unul, fără remuşcări, fără resentimente.

Privesc în sus şi văd soarele. Văd un soare palid de toamnă târzie ce trage să moară într-o iarnă aparentă.

Reproducere de sunete îmi dezmiardă urechea într-un ritm al ciocârliei ucise de soare, de acest soare palid de toamnă târzie.

Durerea ce mă cuprinde nu poate fi spusă de nimeni pentru că sunt acest om uitat într-un colţ de univers, mic şi iar mic.

Mă uit în jur şi văd că nu sunt singur, mai sunt o mulţime de alţi oameni mici uitaţi în acest colţ de univers, mic şi iar mic.

Dar totuşi ceilalţi nu mă privesc, oare nu mă văd?

Îşi văd propriile neanturi ale neputinţei de a schimba mersul.

În acest colţ de univers, mic şi iar mic……….

Bogdan Ioan

Read Full Post »

carte

 

Când citeşti o carte nu numai primeşti o informaţie, ci şi puţin din cine şi ce este autorul.

Când citeşti o carte te transpui într-un dialog direct şi clar cu cel ce a scris acele lucruri.

Cartea nu este numai pentru a satisface o curiozitate, o pasiune, ci are şi rolul de a te construi pe tine ca om într-un fel în care nici nu bănuieşti.

Ne plac cărţile, dar nu mai avem starea şi timpul de a le savura integral. Cartea se deschide în faţa ochilor tăi dacă tu, cu adevărat, doreşti acest lucru, dacă tu, cu adevărat nu stai impasibil şi rece la destăinuirile ei.

O carte se citeşte încet, în linişte, pentru că numai aşa îţi poţi aduna într-un întreg puterea de a o înţelege şi nu numai de a-i absorbi întregul.

O carte se savurează mai înainte de a fi citită, este prima întâlnire. Gestul acesta îţi dă curajul de a cunoaşte mai apropiat ceea ce se conţine în ea.

Nu poţi citi şi înţelege cu adevărat o carte dacă nu-i cunoşti autorul, viaţa lui cu realizări şi eşecuri.

O carte citită este totdeauna o viaţă trăită.

 

Bogdan Ioan

Read Full Post »

Oamenii de ştiinţă, fizicienii, mai explicit (noii ” pseudo-sacerdoţi” ai omului postmodern), ne promit că maşinăria construită la aprox. 100 m între Elveţia şi Franţa, ne va aduce mai aproape de a înţelege universul, complexitatea lui, esenţa lui.

Maşinăria asta de 5 miliarde de euro ne va aduce ceva mai aproape de înţelegerea mecanismului, dar nu va aduce cel mai important lucru pentru noi, înţelegerea morţii.

Gigantica maşinărie, din acestă perspectivă, nu va aduce nimic nou, nu va reuşi aproape nimic, pentru că  eu, tu, el sau ea tot vom muri, tot vom sfârşi.
Şi atunci care este întrebarea? Trăim un paradox.
Descoperim atât de multe secrete, dar nu putem descifra un lucru simplu, la îndemână, moartea: Ce este ea? Unde duce ea?

Şi atunci vine întrebarea:
Cât de frică ne este de moarte, de sfârşit, cum vreţi să-i spuneţi?
Tabuizând moartea o facem şi mai prezentă şi mai apăsătoare în viaţa noastră. De realitatea morţii nu putem scăpa oricât ne-am căsni, oricâte pastile am lua, orice am face.
Pentru fiecare dintre noi vine un sfârşit al lumii, atunci când murim, când lăsăm în urmă tot, lume, oameni, intenţii, speranţe şi idealuri. Rămânem doar noi înşine şi Dumnezeu faţă de care vom avea ceva de spus.

Toate aceste atitudini duc la  necesitatea stringentă de a privi moartea în faţă, de a ne aduce aminte de ea clipă de clipă, pentru a putea trăi cu adevărat viaţa. O viaţă adevărată nu poate fi trăită fără să te gândeşti la moarte, fără să meditezi la ea, fără să o priveşti cu ochi lucizi aşa cum te uiţi la viitor.

Biserica (cea mai complexă „maşinărie” dată nouă de Dumnezeu) tocmai asta ne soluţionează, ne rezolvă problema cu moartea, ne dă o soluţie la ea, lucru pe care nici un om de ştiinţă, nici o maşinărie făcută de el nu l-a putut şi nu îl va putea face vreodată.

Biserica noastră ne arată moartea aşa cum este ea, goală, rece, dar în acelaşi timp dă o soluţie acestei clipe grele pentru fiecare fiinţă: viaţa în Hristos.
Prin Hristos moartea devine trecere spre viaţa veşnică, spre idealul existenţei noastre. Aşa că, să medităm la moarte, pentru că prin asta ne mai vedem pe noi înşine şi începem să căutăm cu adevărat sensul vieţii.

Stârceanu Bogdan-Ioan

Read Full Post »

Older Posts »