O interpretare de excepţie, Lang Lang

Chopin Nocturne Op. 27 No. 2 (Lang Lang)

 

Mozart – Piano Sonata C Major K.330 (Lang Lang)

 

Stârceanu Bogdan

Read Full Post »

Un Blog Editor excelent, Windows Live Writer

Windows Live Writer este un excelent blog editor ce poate fi folosit si offline, cu funcţiuni mult mai interesante decat cele default.

Poate fi folosit simultan cu o mulţime de platforme de bloguri.

Suportă o mulţime de plugin-uri

Stârceanu Bogdan Ioan

Read Full Post »

Cine a facut maimuta, articol de Rene Parsan

Tin sa remarc atitudinea transanta a ziarului „Ziua” fata de cei ce vor scoaterea religiei din scoli si inlocuirea ei cu „maimuta postmoderna” sau „parameciul filosof”.

In acest context se evidentiaza si domnul Rene Parsan, in urmatorul articol:

„– Cred cu onestitate in dreptul fundamental al omului de a fi maimutoi cu orice pret. Nu am absolut nimic impotriva celor care se inchina la eprubeta. La fel cum accept sa fiu injurat de cristelnita fara sa parasc pe nimeni la mama lui Darwin. Dar in momentul in care se propune ca religia sa fie desfiintata stiintific si metodic in scolile de stat, la fel ca in comunism, societatea romana are o problema. Pentru ca nu este un derapaj stupid, dar nevinovat, ci un razboi fatis impotriva Bisericii, oricare ar fi ea.

„Solidaritatea pentru libertatea de constiinta” condusa de Remus Cernea a declansat o campanie sustinuta pentru reintroducerea in programa scolara a teoriei evolutiei si a abordarilor filosofice critice fata de religie. In stransa alianta cu tot felul de fundatii si organizatii obscure europene, „constiintele libere” ale lui Cernea strang semnaturi si organizeaza marsuri pentru a convinge Ministerul Educatiei sa permita ferfenitirea Bibliei sau Coranului in programa scolara. Concret, alde Cernea ne propun ca, asa cum un preot, rabin sau muftiu ne propovaduiesc despre cele sfinte, un inginer genetician de meserie (deja imi revine in minte personalitatea sacerdotala a dascalului Limba, care m-a indrumat intr-ale marxismului si economiei politice) sa demonteze cu uneltele incontestabile ale stiintei toate teoriile mistice cu care copiii nevinovati au fost otraviti cu o ora inainte.

La o lingurita de religie, un polonic de stiinta, numai asa, cu mintisoara curata, mititeii vor putea vota in cunostinta de cauza cine a creat maimuta. Plansa cu cele patru-cinci creaturi celebre, din ce in ce mai drepte, una in spatele alteia, care marsaluiesc triumfatoare spre un viitor ce tinde sa devina mai degraba scientologic decat crestin, va trebui agatata intr-un loc vizibil si bine aerisit in salile de curs si va trebui sa aiba aceleasi dimensiuni cu ale Mantuitorului, sau in nici un caz mai mici ca soparla Sfantului Gheorghe. Ni se propune o materie explicit ostila religiei ca in zilele bune ale comunismului. Asa cum si religia nu vrea sa se impace deloc cu evolutionismul de atata amar de vreme. Este tot ce lipsea din manualele alternative care si asa numai de ineptii nu duceau lipsa. Pai la biologie nu se preda deja sufletul si patimile broscutei disecate-n patru? De ce Tom Cruise, scientologul nu aviatorul, nu ar incapea pe aceeasi pagina cu Newton si Toma d’Aquino? Si asa scoala romaneasca tinde sa devina un experiment de laborator, numai ca mesterul pare sa fie un cimpanzeu care surubareste frenetic la conditia umana. Dar totul este numai pentru binele copiilor, nu-i asa? Ei trebuie sa stie ca exista si altceva in afara de Dumnezeu. Societatea in civil este datoare sa-i informeze. Este de ajuns ca au fost botezati cu forta cu mult inainte de majorat. Exista opinii, si nu singulare, care cer ca oamenii sa fie botezati numai cand au discernamant, eventual dupa bac’, sau in loc de. Conciliant, Si Iorgulescu, ministrul Culturii a tinut mortis sa aiba o opine desteapta si in acest caz. S-a declarat un demn urmas al maimutei care crede cu fervoare in Dumnezeu. Ca sa vezi cat de departe a deviat omul de la proiectul initial. Asemenea coerenta nu mai poate fi regasita, vorbesc aici pentru melomanii subtiri, decat in integrala „Concertelor pentru ocarina si bomfaier” a presedintelui Uniunii Compozitorilor din Romania. Pe care o propun sa fie studiata obligatoriu la orele de practica in productie la IMGB. Aceste demersuri ar fi doar caraghioase, daca nu ar veni intr-o perioada in care societatea romaneasca este profund bulversata de deceniile de indoctrinare comunista, plus cele doua brucaniene. Iar cultele din Romania nu reusesc sa aiba un dialog real cu societatea. Daca Biserica tace, profesoara de biologie este libera sa spuna: „Dragi copii, priviti parameciul acesta dragalas, nu vi se pare ca seamana cu cineva din familie?”

( Rene Parsan, Cine a facut maimuta, in ziarul, Ziua, 18 martie, 2008)

Starceanu Bogdan

Read Full Post »

Măscăriciul de pe sticlă

Conform Dex măscăriciul este o persoană pusă numai pe şotii, cu o inteligenţă medie, dar cu un slab simţ al responsabilităţii. În acest registru se încadrează şi personajul, de altfel simpatic de multe ori, Mircea Badea.

În articolul său, Părintele Dorin, sesizează  cum acest personaj de comedie post audienţă  cu pretenţii de prooroc  se pliază şi el în registrul denigratorilor la adresa creştinilor ortodocşi.

„Mircea Badea, ne discriminezi şi o să-ţi pară rău!…

Poate că fratelo Mircea nu mai vrea să aibă rating…Sau poate că nu ştie că la emisiunea sa nu se uită numai agramaţi sau din aceea avizi de incendiat bărcuţe în albia de plastic ci şi intelectuali, oameni cu carte dar şi care gustă ironia fină. Însă, fratele meu, ironia e una dar bădărănia e altceva.

Când confunzi pe oamenii credincioşi cu cretinoizii şi reduci numărul telespectatorilor la cine vrei tu, atunci, fratele meu de cartier, trebuie să-ţi faci blog de extremist şi nu să creezi o emisiune TV! Sau scrie pe ecran cine să se uite şi cine să nu se uite, ca în regimurile dictatoriale, ca să nu ne pierdem timpul degeaba.

Gesturile tale, dragă Mircea, încep pe fiecare zi să fie deşănţate şi te anunţăm că vei pierde public. Dacă te crezi mare mânuşă…o să ajungi mânuşă miniaturală, ca în foto supra, pentru că te duce gura unde nu te duce bunul simţ.

Poate că te crezi în altă ţară, într-una a celor care trag cu puşca pe stradă! Dacă nu îţi place o opinie poţi să o spui şi fără să insulţi şi să ne declari pe toţi credincioşii, de orice ramură am fi noi, nişte cretini.

N-am putut să ascult emisiunea până la capăt de indignare. Însă nu cred că suntem singurii indignaţi. Dacă ne faci să plecăm din faţa televizorului pentru că nu putem să suportăm abjecţiile tale, cred că începi să devii falimentar. Şi când pe oamenii credincioşi, care te stimează, începi să-i pierzi de clienţi…slabe speranţe că vei atrage un segment de public fidel în locul acestora.

Erorile te costă!”

Pr. Dorin

Read Full Post »

Punctul culminant

4 martie 2008, ora 22. 10, deschid calculatorul, intru pe internet, ajung la http://www.gandul.ro si ce pot să văd, o doamnă ziarist, pe nume L. M., se dedă la un adevărat desfrâu al gândirii în: „Când Dumnezeu îţi trage scara…”.

Un articol puţin spus virulent, ci un adevărat inchizitoriu la adresa materiei religie, profesorilor de religie şi Bisericii Ortodoxe Române:

Exemplificăm:

„…Dacă aşa se predă religia în şcolile din România, profesorii trebuie alungaţi cu biciul, ca tâlharii din templu. Manualele lor trebuie arse în piaţa publică, lângă grătarele cu mici şi bere gratis.

Pentru profesorii de religie, care cred că asta-i o disciplină pe care o poate preda orice dizeuză de cârciumă de gară aripată de viziuni misticoide, Dumnezeu e un client care plăteşte şi comandă muzica, dar pe care, dacă nu poţi negocia, îl poţi face măcar la portofel şi-apoi să ieşi să ţi-o tragi cu el, pour boire, pentru mântuirea sufletului.[…]

Să fii profesor e o vocaţie pe care n-o are orice dus cu sorcova. Dar una e ca elevul să plece de la ora de chimie cu formula apei greşit învăţată, alta e să plece de la religie tremurând de frica lui Dumnezeu.

Tulburat de binevoitori fanatici care-şi zic educatori în cele sfinte, sufletul acestor copii va găsi calea spre Dumnezeu, dacă va dori s-o găsească. Sufletul predicatorilor de religie, al autorilor de evanghelii după Hărdău şi Adomniţei, al dascălilor care au pornit „jihadul” împotriva copiilor va rămâne răsturnat, de la o leafă la alta, într-un cuib de pitpalac.„(L. M., Când Dumnezeu îţi trage scara…, ziarul Gândul, ediţia din 5 martie, 2008)

Citind aceste elucubraţii m-am întrebat: Înţeleg o altă opinie, e un lucru normal, înţeleg ironia subtilă, dar astfel de atitudini ca cele expuse mai sus mie greu să le înţeleg. Oare ce o fi în mintea unei astfel de persoane? A scris la comandă, sau din proprie iniţiativă?

Oare ce se întâmplă? Până unde se va merge cu această campanie de presă? Chiar se va ajunge la un astfel de demers pe care doamna în cauză îl expune în cadrul acestui articol?

Înţeleg teama unora vis-a-vis de anumite exprimări grosolane din manualele de religie, dar a se ajunge la astfel de atitudini fata de o breaslă, fie ea şi a unor „obscuri” profesori de religie ţine de altceva decât de demersul jurnalistic.

Nimic nu mai am de zis decât: „Să ne rugăm pentru ei!”

Stârceanu Bogdan -Ioan

Read Full Post »

Evidenţe, evidenţe şi iar evidenţe

 

Trăim evidenţa la nivel palpabil, nu putem scăpa de ea. Ea ne împresoară asemenea unui şarpe, ne produce spasme ale conştiinţei, întrebări fără răspuns.

Evindenţa ca manifestare a concretului de lângă noi ne copleşeşte prin palpabilul ei. Nu putem aduce argumente împotriva ei pentru că imediat suntem loviţi de semeni cu pietre.

Un om duhovnicesc trăieste permanent împotriva evidenţei pentru că duce o viată deasupra ei, una paradoxală.

Palpabilul, trupul, mundanul nu este un orizont ultim pentru un creştin, ci semn al unei veşnicii pline. Realitatea din jur nu reprezintă reper pentru el, ci element de legătură cu Absolutul, un Absolut legat de el şi totuşi transcendent.

Pentru un om al evidenţei în viaţă nu se aude nici un răspuns, nici un evident, ci doar tăcere, tăcere şi iar tăcere, o tăcere copleşitoare ce macină, subjugă. Pentru un creştin tăcerea e rugăciune, este tocmai răspunsul lui Dumnezeu la chemarea sa.

Acţiunea nu este un proces de la A la B, ci unul invers de la de la B la A deoarece, fiind act de jertfă, el implică o parte din celălalt spre mine.

Creştinul vede pe sine numai prin celălalt, numai prin semenul său.

A acţiona fără să îl vezi pe celălalt, chiar dacă crezi că lucrezi pentru el, nu arată decât o evidenţă liniară fără paradox şi adâncime.

Acţiunea înseamnă în primul rând jertfă, iar cea din urmă este paradoxală pentru că este deasupra evidenţei, liniarităţii.

A vedea deasupra evidenţei înseamnă a observa cu adevărat sensul, adâncul.

Sfântii Părinţi vorbesc de sensul lucrurilor care ne duc cu gândul la Dumnezeu. Pentru un creştin totul are un sens pentru că totul este raportat la Creator.

Realitatea este diferită de evidenţă pentru că realitatea are un scop pe când evidenţa e lipsită de el.

A nu te ruga, a nu ţine post, a nu duce o viaţă ascetică la toate nivelurile e normală pe treapta evidenţei pentru un prozaic, dar pentru un om duhovnicesc aceste inacţiuni sunt lipsite de sens.

Pentru un creştin postul, rugăciunea, milostenia, viaţa ascetică, chiar dacă par lipsite de sens, au un scop, îl duc la apropierea de Cel care îl ajută să vadă realitatea despre sine şi lume.

Evident trăim aproape unii de alţii dar real suntem străini unii de ceilalţi, când nu există iubire între noi.

În Biserică creştinul se leapădă de evident şi îmbrăţişează realul pentru că e plin de sens.

Din păcate nu poţi dovedi ceea ce nu poate fi palpat. Pentru a înţelege această diferenţă trebuie să trăim fiecare din noi această experienţă şi asta deoarece întâlnirea cu Dumenzeu este unică pentru fiecare persoană.

Dacă ateizarea lumii prin evidentul ei produce monştri, Biserica prin realul ei produce sfinţi.

Plotin spunea în secolul III:” reprezentarea unui obiect în profunzimea lui şi având volum îl condamnă pe privitor să perceapă numai materia”.

Lucrul ăsta îl sesizăm în mai toate aspectele vieţii noastre. În lumea de azi volumul ia loc realului chiar dacă cel din urmă implică o înţelegere deasupra.

Un creştin în Biserică învăţă să vadă şi să simtă ceea ce evident nu poate fi văzut şi palpat, cântărit şi măsurat.

Trăim evidenţe, evidenţe şi iar evidenţe, din păcate, dar nu vedem realul.

 

Stârceanu Bogdan – Ioan

Read Full Post »

Adevarul despre scrisul sincer

Doamna profesoara Geanina Picioruş ne invită la o analiză a propriei persoane prin scris.

Scrisul, în înţelesul adânc al lui, reprezintă felul în care noi înşine ne descoperim ascunsul, ceea ce pare de nedescoperit şi descifrat.

Scrisul reprezintă, pentru un creştin, o asceză în adevăratul sens al cuvântului, pentru că în sine el sileşte mintea şi inima, le adună din risipire.

Însă mai bine vă invit să citiţi articolul:

Scrierea cu tine însuţi

„Când scrii zilnic sau pe cât de des poţi, creezi un edificiu de cuvinte, de experienţe şi de înţelegeri încredinţate unei logici formulabile, unui rost rostibil. Scrisul acesta nu este decât o proiecţie sistematizată în cuvinte, a edificiului tău interior, a felului în care te-ai construit în timp sau într-un timp anume şi care altfel rămâne ocult sau eclipsat.

Vizualizarea propriului scris te ajută să conştientizezi, atât ceea ce ai devenit, cât şi etapele prin care ai trecut şi spre ce te îndrepţi. Cuvintele te adâncesc şi te rafinează duhovniceşte, dacă sunt pe măsura căutărilor tale, a adâncimilor de sens pe care vrei să le descoperi vieţii. Stilistica goală nu are performanţă şi în profunzimi.

Exerciţiul de scriere e ca o platformă de foraj, în tine însuţi, care sondează la adâncimi tot mai mari, din ce în ce mai mari. El merge mână în mână cu rugăciunea şi cu asceza duhovnicească. La un moment dat încetezi să mai cauţi sensuri şi rămâi uluit de cât de mult poţi să te scufunzi în adânc şi unde poţi să ajungi. E momentul când descriptivismul tace şi silogismele fac implozie, pentru că acest nivel al fiinţei nu l-ai bănuit niciodată.

Un Părinte duhovnicesc spunea că indiferent dacă scrii sau nu pe hârtie, ca să te curăţeşti de patimi trebuie să scrii multe cărţi în capul tău, să faci multă analiză. Ortodoxul adevărat, omul duhovnicesc, este un intelectual de mare rafinament psihologic şi un om care a scris enorm la viaţa lui, pe foaie sau nu, dar pentru care nu există destulă hârtie ca să cuprindă întreaga lui experienţă şi înţelepciune.

Ortodoxul adevărat este o minte zveltă şi o inimă îndrăgostită de toţi şi de toate, care poate să scrie şi să vorbească precum respiră, căci cuvintele sale se nasc spontan, ca un izvor viu, dintr-un spirit meditativ, contemplator, care macină realitatea în permanenţă şi din toate câte vede, urâte şi frumoase, sordide sau splendide, scoate grâu curat al înţelegerii.”

Psa. Gianina.

Read Full Post »

De la înjurătura de mamă până la obiectiv

 

A fi subiectiv de dragul obiectivităţii reprezintă histrionismul absolut la un ziarist.

De câteva luni de zile, de când a început disputa pe marginea rămânerii sau nu a religiei ca obiect de studiu în învăţământul preuniversitar românesc, o mulţime de ziare mai mult sau mai puţin notorii s-au plasat pe o parte sau alta a baricadei la vedere sau nu.

Însă ce am remarcat de curând a fost virulenţa cu care unele ziare, în special „Cotidianul” şi situl specializat în ştiri „Hotnews” au ţinut capul de afiş luptei împotriva „invadatorilor popi„.

Dacă le citim articolele, de cele mai multe ori scrise cam de aceleaşi persoane observăm răutatea gratuită, vulgaritatea academică şi înjurătura de „mamă” la adresa unei majorităţi ce doreşte altceva decât ei. S-a ajuns până acolo încât tinerii care vor să participe la orele de religie să fie categorisiţi drept „talibani” sau „plozi” iar personalul care se ocupă cu acest proces drept „popândăi” „popi cu burta până la gât” sau alte dejecţii mentale.

De mult ştim că multe din ziarele româneşti se ocupă cu astfel de lucruri, denigrări, articole la comandă, numai pentru distrugerea bunei credinţe, dar să se ajungă la astfel de atitudini ca cele urmărite în ultimele luni, rar mi-a fost să văd şi să citesc.

Mă gândeam azi la ce spunea Tertulian în „Apologeticum, 50, 12 sq”:

„Urmaţi deci pe calea apucată, buni guvernatori, ca să fiţi cu mult mai bine văzuţi în ochii poporului dacă-i jertfiţi pe creştini: răstigniţi-ne, chinuiţi-ne, condamnaţi-ne, striviţi-ne! Dovada nevinovăţiei noastre, stă în nedreptatea voastră însăşi. De aceea şi Dumnezeu rabdă ca noi să îndurăm toate acestea… Cu toate acestea: nici cea mai rafinată cruzime a voastră nu vă este de vreun folos, ci dimpotrivă e un îndemn mai multe spre religia noastră. Ori de câte ori suntem seceraţi de voi ne facem şi mai numeroşi: sămânţa e chiar sângele creştinilor! Vă suntem recunoscători numai că vă încheiaţi atât de repede procesele. Par a fi două tribunale faţă în faţă în lupta dintre Dumnezeu şi oameni, iar în timp ce voi ne osândiţi, Dumnezeu ne mântuieşte„

Păstrând contextul fiecărui lucru în parte observăm din cele afirmate de Tertulian, în mod indirect, aceleaşi tehnici de denigrare, lapidare şi linşaj mental pe care, într-o altă formă o foloseau cei ce contestau, acum aproape 2000 de ani, pe creştini.

Domnii în cauză, cei ascunşi după tot felul de nume O.N.G – iste „europenizate” transformaţi în şacali, în judecători, în numele „libertăţii de conştiinţă” folosesc minciuna, linşajul şi alte metode pentru a îndepărta pe cei ce le stau în cale.

De ce domnilor nu aduceţi argumente solide, pentru descoperirea adevărului?

De ce domnilor nu veniţi cu lucruri serioase, nepărtinitoare?

Starceanu Bogdan -Ioan

Read Full Post »