Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2008

la multi ani

***

Ca autor al acestui blog urez tuturor cititorilor şi colaboratorilor: 

LA MULŢI ANI!

Anul nou să vă aducă bucurii şi numai bine

Şi în suflete s-apară frumuseţea cea curată.

 

Bogdan Ioan Stârceanu

Read Full Post »

shita

excursionistii I

 

toti in poza

excursioniştii II

 

la poalele muntelui

din departare I

 

cetatea bran

in curtea castelului

 

cetatea raşnov_prelucrare

cetatea Râşnov, mică prelucrare

 

cetatea raşnov

aceeaşi cetate

 

in fata peisajului

cu un coleg

 

soare si cer

din departare II

 

din departare

munte şi cer

 

P.S: fotografiile au fost prelucrate in photoshop.

 

Bogdan Ioan Stârceanu

Read Full Post »

nasterea-domnului

 

***

O ce veste minunată

În Viflaim s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr’ de-nceput
Cum au spus prorocii.
Că la VIflaim Maria,
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lâng-acel oraş
A născut pe Mesia
Pe Fiul în al său nume
Tatăl l-a trimis în lume
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.

 

Bogdan Ioan

Read Full Post »

porci

„Florian Bichir: „Crăciunul este o sărbătoare care trebuie să te pună pe gânduri.”

„Cum petreci de Sărbătorile de Iarnă?“ e una dintre întrebările care mă calcă pe nervi în fiecare an. Asta pentru că nu există Sărbători de Iarnă, după cum nu există Sărbători de Toamnă, de Vară sau de Primăvară. Copleşiţi de consumism, de goana nebună după cadouri, uităm care este semnificaţia reală a sărbătorii. Hipnotizaţi de personajul Moş Crăciun şi al său „ho-ho-ho“ care inundă televizoarele, magazinele, dar şi imaginaţia copiilor, începem să uităm de Pruncul născut în ieslea de la Bethleem. Da, dubiosul Moş, creat de un caricaturist american în 1862, începe să-l înlocuiască pe Hristos în mentalul colectiv. Iar acest Moş este mult mai pervers decât păgânul-comunist Gerilă.

„Şi a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc, pentru ei, în casa de oaspeţi“. (Luca 2, 7). Acesta-i miracolul. Atotputernicul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, coboară din cer pe pământ întru smerenia unui Prunc născut nu în casa părinţilor săi, ci într-o călătorie, şi nici măcar într-o casă de oaspeţi, ci într-o iesle.

Crăciunul este o sărbătoare care trebuie să te pună pe gânduri. În primul rând, pentru că este o sărbătoare a familiei, iar pruncul îi uneşte pe soţi. „Fiindcă un copil nu poate face nimic pentru el însuşi: nu se poate hrăni singur, nu se poate adăposti singur, nu se poate apăra singur, viaţa lui depinde întru toate de iubirea celor din jur, de iubirea lor dăruitoare. Prin naşterea de prunci, prin îngrijirea şi creşterea lor, oamenii nu mai trăiesc pentru ei înşişi, ci pentru alţii: viaţa lor devine dăruire şi dăinuire în comuniune de iubire“, spune Prea Fericitul Patriarh Daniel în pastorala sa.

Crăciunul trebuie să fie o sărbătoare a familiei, nu a shoppingului agresiv, al excesului culinar sau o inundaţie de cadouri. Iar dacă vrem să dăruim ceva, o putem face oamenilor săraci, nu tot celor bogaţi, cărora le crapă baierele pantalonilor. Lacrima unui copil sărac, a unei văduve sau a unui bătrân este mai valoroasă decât rânjetul fals al unui şacal putred de bogat.

Astăzi, familia creştină este lovită nu doar de criza economică, ci şi de cea morală şi de cea spirituală. Cu atât mai mult, astăzi, de Crăciun, putem să facem daruri celor săraci. Credinţa fără fapte e goală, e fadă. Devine un banal ritual, o simplă filosofie, o ştampilă, o etichetă agăţată. Când împodobiţi bradul alături de cei dragi, gândiţi-vă câţi sărmani nu şi-ar dori să aibă măcar 5% din cât aveţi dumneavostră. Treceţi pe la ei, deschideţi-le uşa! O faceţi în numele lui Hristos. Binevestiţi-L!” (Florian Bichir)

C.F. Sursa

preluat de Bogdan Ioan Stârceanu

Read Full Post »

vultur

***

Omul, prin construcţia sa, a fost creat pentru relaţie. Ca persoană reală omul nu poate trăi fără acest lucru, relaţia cu celălalt.

Persoana de lângă poate fi văzută numai şi numai de celălalt, iar lucrul acesta se vede prin însăşi construcţia feţei.

Faţa omului este făcută pentru a fi văzută, pentru a intra în relaţie şi de aceea, putem spune că ea reprezintă indiciul nevoii de relaţie.

Din păcate unii confundă relaţia cu subordonarea.Relaţia implică două persoane complet libere, lipsa acesteia neagă dialogul şi dragostea.

Există persoane care, dacă cred, că au aflat cam tot despre tine, care cred că dacă te ştiu din vârful picioarelor şi până în vârful capului,  au puterea de a-ţi intui mişcările şi reacţiile, interioare sau exterioare vis a vis de atitudini şi fapte.

Alţii, crezând că te cunosc foarte bine, încep să-şi arate adevărata faţă mojică, după ce te-au stors de tot ce era mai interesant.

Ansamblul de relaţii pe care unii şi alţii îl cer celor cu care intră în contact evidenţiază dimensiunea hazardului la care noi ne trăim cunoaşterea.

Relaţia cu celălalt este o cunoaştere, dar una ce nu se poate epuiza în domeniul absurdului sau hazardului.
Relaţia cu aproapele tău implică o jerfă şi în nici un caz un efort.

Din păcate astăzi relaţia, de orice fel ar fi ea, implică interes, interesul de a-ţi atinge scopul tău.

În momentul în care scopul a fost atins, tu sau el puteţi fi dispensabili, de aruncat la gunoi.Atitudini de felul acesta ne caracterizează viaţa şi chiar la nivelul insesizabil. Şi mai rău este atunci când aproapele meu devine o povară, care îmi mănâncă timpul cu mărunţişurile lui, cu neseriozitatea lui, cu bădărănia lui.În momentul acela el trebuie îndepărtat, aruncat la gunoi ca o cârpă pentru simplul motiv că nu mai reprezintă interes.

Am cunocut persoane care, erau cele mai bune şi diferente faţă de tine dacă le aduceai ceva noutăţi. În momentul în care nu puteai face lucrul acela erai ejectat, aruncat sau strivit.

Societatea modernă ne-a transformat într-un fel de brute cu diferite haine, mai lucioase sau mai catifelate.Nu mai avem capacitatea de a ne jertfi până la capăt pentru celălalt. Nu mai avem puterea de a vedea dincolo de cine este el şi ce vrea el.

În pilda samarineanului milostiv preotul şi levitul trec pe lângă cel căzut între tâlhari. Numai samarineanul milostiv se apleacă, „fiindu-i milă”.

La câţi dintre noi ne mai e milă de celălalt în chip real şi nu închipuit?Câţi dintre noi mai avem puterea de a vedea durerea din sufletul celuilalt dincolo de coaja de nucă care o acoperă?

A te debarasa de celălalt pentru simplul motiv că nu ţi-a îndeplinit o normă, fără să cercetezi îndelung şi iar îndelung motivul, reprezintă o barbarie de neînchipuit.

Din păcate aşa suntem, dezinteresaţi de cel de lângă, dar interesaţi de ce mai putem câştiga de la un altul şi iar de la un altul…. la infinit… ceva foloase.

Bogda Ioan Stârceanu

Read Full Post »