Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘realitate’

 

filmare

***

Îmi aduc aminte de o ştire de acum câţiva ani din Coreea de Sud unde guvernul interzisese filmarea persoanelor străine cu un telefon mobil fără acordul acestora.

În România anului 2009 cel mai cool este să filmezi orice şi pe oricine prin acest mod (cu telefonul mobil).

Oriunde te-ai afla dacă nu filmezi şi câteva scene inedite cu persoane în diferite ipostaze  nu eşti la modă.

Acestui sport naţional i-au venit în ajutor şi anumite televiziuni cu sloganurile de genul “martor ocular” sau “părerea ta contează”.

Tot acest sport s-a transformat într-o fobie naţională unde fiecare poate fi “călău” sau “victimă”, problema e de ce parte a baricadei se află.

Noua lege de stocare a datelor confidenţiale, intrată în vigoare acum ceva timp a produs o adevărată isterie în mass-media şi în rândul populaţiei în legătură cu pericolul unui big brother la scară naţională.

Toţi s-au oripilat de legea în cauză dar nimeni, absolut nimeni nu a văzut realitatea din jurul său: big brotherul există şi încă la ce nivel?!

Este simplu să te uiţi pe youtube să vezi la ce scară a ajuns acest obicei la noi.

Dacă mai este asezonat şi cu vreun profesor, medic sau preot totul e perfect pentru un “succes de casă”.

Dacă îl mai trimiţi şi la vreun trust de presă eşti vedetă.

Dacă nu te duci la medic cu telefonul dat pe record nu eşti la modă.

Dacă în timpul orei, la clasă, nu filmezi nişte colegi care joacă teatru pentru “net” nu eşti şmecher.

Dacă nu te pui pe internet în ipostaze provocatoare nu eşti de gaşcă.

A te filma sau a filma, în felul în care l-am descris mai sus, arată dorinţa multora dintre noi românii de a ne suplini o viaţă ratată, un fel de haos sufletesc de care credem că ne putem descotorosi arătând cu degetul pe celălalt sau a arunca cu piatra în el, neîntrebându-l nici măcar cum îl cheamă.

Trăim vremea omului asaltat de imagine dar care nu-şi poate privi adânc imaginea în oglindă. Suntem la momentul omului străin de sine care vrea să-şi scoată în evidenţă formele trupeşti pentru că pe cele sufleteşti nu le mai are sau au dispărut cu totul.

Trăim vremurile în care, cum spunea un Sfânt Părinte, omul normal e considerat nebun pentru că nu e nebun ca ceilalţi.

Trăim tragedia unui popor care şi-a rupt rădăcina cu propria mână crezând că, asfel, va deveni liber, dar în realitate a devenit singur, foarte singur.

 

 

Bogdan Ioan Stârceanu

Reclame

Read Full Post »