Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘o alta fateta a postului’

 

chilia-daniil-sihastrul-27 ***

Perioadă a înfrânării de la anumite mâncăruri pentru unii, timp sau ocazie de a se apropia de Biserică pentru alţii, postul a însemnat şi înseamnă pentru mulţi un timp al revenirii în matca Bisericii.

Pentru un profan postul nu are decât cel mult valenţe curative, dar pentru un ortodox ancorat în tradiţia Bisericii postul reprezintă momentul din timp când se apleacă asupra lui cu mai multă sârguinţă.

Totuşi cuvântul care ne sare instant în minte când ne gândim la post este acela de “ÎNFRÂNARE”, “OPRIRE DE LA…”.

Dacă citim “Canonul Sfântului Andrei Criteanul” vom observa predominanţa persoanei I şi a II-a.

“De unde voi începe a plânge faptele vietii mele

celei ticãloase ?

Ce începere voi pune, Hristoase,

acestei tânguiri de acum?

Ci ca un milostiv,

dã-mi iertatea gresealelor.

Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu

de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.

Si îndepãrteazã-te

de acum

de nebunia cea mai dinainte

si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.

Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,

m-am cunoscut pe mine

dezbrãcat de Dumnezeu

si de împãrãtia cea pururea fiitoare

si de desfãtare,

pentru pãcatele mele.

Vai, ticãloase suflete!

Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?

Cã ai cãzut rãu

si te-ai rãnit amar;

cã te-ai atins de pom

si ai gustat cu îndrãznealã

mâncarea cea nechibzuitã.

În locul Evei celei trupesti,

fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare

gândul cel cu poftã trupeascã,

arãtându-mi cele plãcute,

si gustând pururea din bãutura cea amarã.”

**

Canonul, în sine poate fi văzut ca o rememorare a întregii fiinţe, în care este conţinută arhetipal întreaga umanitate. Creştinul, în faţa lui Dumnezeu, nu se vede singular, izolat, ca individ, ci ca persoană ce conţine întreg universul, ca Adam cel căzut.

Vedere tainică, plină de înţelesuri, pe care Sfântul Andrei Criteanul a sesizat-o atât de bine:

“Pãrinte al îndurãrilor,

apucând înainte,

miluieste-mã.

Înaintea Ta cad, Iisuse;

gresit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un îndurat,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,

cercetând cuvintele

si îndreptând pornirile;

***

ci cu îndurãrile Tale,

trecând cu vederea rãutãtile mele,

mântuieste-mã,

Atotputernice.

Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dã har luminãtor,

din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,

ca sã scap de întunericul patimilor;

si sã laud din inimã

faptele vietii tale cele frumoase,

Marie.

Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,

la Dânsul ai venit,

lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,

si toatã virtutea,

ca pe una singurã,

cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.

Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale, Andrei,

scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste

si te rugãm sã ne arati pãrtasi

acum

împãrãtiei lui Hristos,

pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,

strãlucite,

cu credintã si cu dragoste.

Slavã…, a Treimii:

Treime,

Fiintã preaînaltã,

Cãreia ne închinãm întru o Unime,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o milostivã,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Si acum…, a Nãscãtoarei:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

nãdejdea

si folosirea celor ce te laudã pe tine,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o stãpânã curatã,

mã primeste pe mine

cel ce mã pocãiesc.”

**

 

Dacă la celelalte slujbe ale Bisericii  se foloseşte cu preponderenţă persoana I plural , de data asta, în timpul acestui canon, se foloseşte persoana I singular.

Folosirea singularului nu are rolul de a ne izola de restul, de a singulariza persoana, ci de are rol asemenea lupei, de aplecare spre propria fiinţă, şi prin asta spre întreaga umanitate.

Aici intervine rugăciunea pentru lume. “Eu”, în canonul Sfântului Andrei Criteanul, este întreaga umanitate în faţa lui Dumnezeu, în faţa lui Hristos.

Lucrul ăsta îl găsim şi la Fericitul Sofronie când vorbeşte de rugăciunea pentru lume şi puterea ei.

Coborârea asupra propriei persoane prin post te deschide către ceilalţi, către durerea lumii din toate timpurile şi toate spaţiile.

Prin coborârea minţii în inimă harul îţi deschide porţile către înţelegerea a ce nu poate fi înţeles, înţelegerea durerii lumii.

Când harul Duhului coboară în inimă întreaga lume se roagă în inima ta. Inima devine lumină dar şi o rană sângerândă pentru lume, pentru întreg universul în faţa lui Hristos.

Aşadar,postul este urcuş, da, este urcuş, dar un urcuş prin coborâre, prin aplecare.

 

Bogdan – Ioan

Reclame

Read Full Post »