Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 august 2007

 

ch_left_img_04.jpg

 

 

 

Introducere

În societatea de astăzi omul are din ce în ce mai mult nevoie de o redefinire a raportului său cu lumea, cu sine şi cu Dumnezeu. Această redefinire de care vorbesc se referă la o reevaluare a condiţiei şi a felului de vieţuire. Biserica din totdeauna a oferit omului toate mijloacele necesare pentru a putea realiza acest obiectiv.

Din păcate oamenii de astăzi când se gândesc la Biserică şi la tot ceea ce înseamnă ea o privesc ca un depozitar de reguli stricte, greu de îndeplinit, şi lipsite de orice logică. Dacă privim acest aspect din punctul de vedere al omului de astăzi, lucrurile pot fi foarte uşor de înţeles şi asta datorită rupturii sale de tot ceea ce înseamnă reevaluare a fiinţei sale şi raportare obiectivă la Dumnezeu.

Dar ce reprezintă această reevaluare a fiinţei şi cum poate fi ea găsită în Biserică? Lucrurile sunt foarte simple, şi anume, Biserica deţine acele mijloace care îi sunt necesare omului pentru un astfel de demers. Unul din aceste mijloace îl reprezintă asceza. Da, asceza nu este decât un mijloc prin care omul îşi poate împlini unul din obiectivele sale, acela de a-şi face aceea reevaluare a sinelui pentru a putea porni apoi drumul spre Dumezeu.

Asceza nu trebuie privită doar dintr-un anume punct de vedere, ci cuprinzând toată fiinţa umană, cu tot ceea ce are ea, aşa cum omul nu se rezumă la epidermă sau la anumite calităţi fizice sau intelectuale.

După cum aţi intuit astăzi voi încerca să abordez o temă foarte interesantă şi anume aceea a ascezei, dar nu la nivelul silogismelor, ci privită din perspectiva unui sfânt al Bisericii noastre şi anume Sfântul Afraat Persanul. Din păcate în analiza mea am pornit cu un handicap destul de serios, lipsa surselor de primă mână. Pentru analiza acestei teme m-am folosit de o traducere în limba română a omiliilor Sfântului Afraat.

În studiul de faţă voi încerca să fac o analiză a felului cum vede asceza Sfântul Afraat. Dar pentru asta mai întâi voi face o scurtă analiză a personalităţii şi vieţii lui pentru a ne putea da seama în mod obiectiv de felul în care el a ştiut să analizeze această problemă în contextul de atunci. Apoi voi face o analiză a termenului de asceză privit în antichitate şi în creştinism pentru a putea, ulterior, să fac o comparaţie între cele două viziuni. Şi un ultim subiect se va axa pe actualitatea viziunii despre asceză pe care Sfântul Afraat o poate avea în lumea secularizată de astăzi.

Asceza: constrângere sau introducere în libertate?

Societatea de astăzi se doreşte a fi una în care valorile nu au decât un ţel, acela de a produce persoanei umane satisfacţia. Totul se învârte în jurul acestui deziderat, şi anume atingerea fericirii cu orice preţ, prin orice mijloace. În acest context ne punem întrebarea ce rol mai are asceza, în minţile şi sufletele oamenilor de astăzi? Ce mai poate reprezenta aceasta pentru noi?

Dacă privim în trecut şi facem o trecere în revistă a raportării la termenul de asceză vom observa atitudinea pe care o aveau cei din antichitate faţă de asceză şi sensul ei.

În antichitate prin „şcolile filozofice, preocuparea majoră era să scape omul de suferinţă” să îi descopere cauzele acestei plăgi, iar apoi prin această „metodă” să „vindece omul de efectele nefericite ale pasiunilor”.

Ceea ce şcolile filosofice predicau într-o anumită măsură este adaptat de omul de astăzi, dar într-un mod trunchiat, şi incomplet. Spre deosebire de Şcolile filosofice antice care promovau un tip de asceză în creştinism această abordare s-a schimbat profund, mai ales, sub aspect intrinsec

Dacă în atinchitate se găsiseră toate metodele prin care omul putea fi salvat de ce înseamnă suferinţă prin aşa numitele Şcoli filosofice în creştinism lucrurile au luat o altă întorsătură.

Astfel că asceza în creştinism nu s-a rezumat la o „dietă alimentară, nici gimnastică mentală şi trupească şi nici spectacol omagial în faţa ideii de Dumnezeu sau a Intelectului absolut (cum vedem la Plotin), ci act de cult, înţelegând prin această expresie totalitatea formelor şi metodelor prin care cultivăm relaţia cu Dumnezeu.”

Spre exemplu ” în gândirea Sfinţilor Trei Ierarhi, asceza nu avea drept scop extazul şi contemplaţia, ci cunoaşterea lui Dumnezu şi mântuirea”.

Tot Sfântul Vasile cel Mare spunea :

Dacă asceza creştină preuspune credinţa în Dumnezu şi în iconomia Cuvântului, înseamnă că ea nu-şi va atinge scopul dacă va fi lăsată în voia fiecăruia. Dacă vreun om împlineşte exerciţii ascetice având consideraţie numai faţă de voia proprie şi de cugetele sale, înseamnă că este om lipsit de nădejde”

„Poruncile lui Dumnezeu au o valoare incontestabilă pentru calitatea ascezei creştine. Ele trebuie împlinite. Scriptura ne pune în faţă exemple vii care confirm că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este posibilă. Aceasta ne face să înţelegem că exigenţele ascezei creştine nu sunt imperative abstracte, ci sunt legate foarte mult de concret.”

„Asceza creştină presupune, desigur, fapte trupeşti şi activităţi sufleteşti, importante şi unele şi altele pentru împărăţia lui Dumnezeu”

Dacă în antichiatate asceza presupunea o înălţare a omului ea nu avea decât un ţel şi anume idolatrizarea şi mai accentuată a acestuia, iar Dumnezeu nu avea loc într-o astfel de context. Între antichitate şi creştinism viziunea asupra ascezei a fost cu totul diferit şi asta datorită „idealului” în jurul căreia aceasta gravita. În primul rând în creştinism „Dumnezeu este în primul plan al eforturilor ascetice” lucru care face diferenţa.

Astfel putem spune că asceza nu reprezintă decât un început al urcuşului nostru spre unirea cu Dumnezeu, dacă Îl punem pe Creator în centrul vieţii noastre, a fiinţei noastre. În caz contrar asceza se poate transforma într-o frână, într-o distrugere prin adulare a propriei personae.

 

Scurtă prezentare a vieţii şi operei Sfântului Afraat Persanul

Afraate sau Aphraate (cca. 280- 345) este cunoscut ca „primul” Părinte bisericesc siriac, „cunoscut sub denumirea de Hakkima Pharsaya – înţeleptul person, Afraates, iar după unele manuscrise Iacob”. Legat de viaţa sa avem informaţii chiar din „opera sa” unde afirmă în Omilia a – II- a că „laud pe Dumnezeu Care din eroarea idolilor m-a scos”. Pe baza acestor informaţii aflăm că mai înainte de a deveni creştin a fost păgân. Devenind creştin el „îmbrăţişează Evanghelia şi se dedică slujirii lui Hristos, ducând o viată ascetică”. Devine călugăr la mănăstirea Mar Mattay, nord de Mosul, în Mesopotamia. „Se crede că ela f ost episcope al mănăstirii Mar Matei de lângă Mosul”.

Moare ca martir creştin „în jurul anului 345” pe când rege al Persiei era Sapor (309-379), „prin tăiere de sabie”.

Opera sa cuprinde 23 de Omilii „rânduite în ordine alfabetică ” şi o omilie cu titulul „Despre ciorchine”. Opera scrisă de el a fost alcătuită în timpul „persecuţiei lui Sapor II”.

Omiliile lui Afraat sunt împărţite în două volume:

Primul volum cuprinde omiliile de la I-X:

Omilia I: Despre credinţă

Omilia II: Despre dragoste

Omilia III: Despre post

Omilia IV: Despre rugăciune

Omilia V: Despre război

Omilia VI: Despre monahi

Omilia VII: Despre pocăinţă

Omilia VIII: Despre Învierea morţilor

Omilia IX: Despre smerenie

Omila X: Despre păstori

Al doilea volum cuprinde următoarele omilii:

Omilia XI: Despre tăierea împrejur

Omilia XII: Despre Paşte

Omilia XIII: Despre sabat

Omilia XIV: Despre îndemnuri şi încurajări

Omilia XV: Despre distingerea mâncărurilor

Omilia XVI: Despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu

Omilia XVIII: Despre feciorie

Omilia XIX: Despre iudei

Omilia XX: Despre sprijinul săracilor

Omilia XXI: Despre persecuţii

Omilia XXII: Despre moarte şi vremea de apoi

Omilia XXIII: Despre strugure

Asceza în viziunea Sfântului Afraat Persanul

În omiliile sale, structurate tematic, găsim o bogată referinţă cu privire la asceză. În chiar dacă autorul nu se apleacă în mod direct asupra acestui termen. Nu găsim o referire exactă asupra noţiunii de asceză, totuşi omiliile sale au ca principală preocupare analiza felului în care omul se raportează la aproapele lui şi la Dumnezeu.

Vorbind despre credinţă spune:

Pentru a locui în casă se cere ajunare curată, întemeiată pe credinţă şi rugăciune curată în credinţă, potrivită pentru iubirea care este unită cu credinţa, este nevoie de milostenie făcută cu credinţă, se pretinde smerenie împodobită cu credinţă, e nevoie de castitate, de iubire în credinţă„.

Pentru a putea avea o credinţă puternică se cere o angajare totală în urmarea lui Dumnezeu, nu doar o adeziune, o simplă acceptare a unor idei. Lucrul acesta implică în primul rând ordonarea vieţii.

Sfântul Afraat nu concepe asceza doar pentru a îndeplini nişte norme externe, ci rolul acesteia este de a ne apropia de Dumnezeu.

Sfântul Post este bine plăcut înaintea lui Dumnezeu, este o comoară păstrată în ce, o armă împotriva celui viclean şi un scut care abate săgeţile vrăjmaşului […] căci postul, iubitul meu, nu stă numai în simpla abţinere de la mâncăruri şi băuturi, ci există felurite moduri de a respecta postul. Căci unii se opresc de la pâine şi apă, până ce flămânzesc şi însetează. Alţii postesc ca să rămână feciorelnici […] Alţii postesc din cumpătare; şi acesta este un post bun. Iar alţii se opresc de la carne, de la vin şi de la felurite mâncăruri….

Postul ca formă de asceză nu este privit unilateral de către Sfântul Afraat, ci cuprinde toate aspectele. Postul nu se rezumă doar la abţinerea de la mâncăruri, ci şi de la tot ceea ce ţine de viaţa omului. Sfântul Afraat, referindu-se la această formă de asceză, nu înţelege pe cel care nu se dedică total acţiunii sale ascetice, ci doar o acceptă ca o simplă acţiune de moment:

„…dacă un om se abţine de la toate lucrurile mai sus numite dar din când în când săvârşeşte într-o anumită privinţă o abatere, postul nu-i va mai fi socotit post„.

Încadrarea în învăţătura Bisericii legată de rolul ascezei în viaţa creştinului o vedem din momentul în care el afirmă că dacă „cineva întrerupe postul constrâns de foame, n-a săvârşit un foarte mare păcat; cine a făgăduit însă a se abţine de la toate acele lucruri şi apoi cutează să calce fie chiar numai una singură din obligaţii înfăptuieşte un păcat grav şi nu unul neînsemnat”.

Asceza la Sfântul Afraat ţine cont de context, mai precis de modul în care aceasta este urmată, şi nu de împlinirea oarbă a unei legi. Totuşi nerespectarea unei astfel de angajări totale duce la năruirea întregului edificiu construit.

În demersul său de a arăta importanţa ascezei Sfântul Afraat aduce o mulţime de argumente din Vechiul Testament:

Astfel a devenit postul ninivitenilor un post curat, care a fost primit deoarece s-au întors din căile lor cele rele şi de la jaful mâinilor lor. De aceea a fost primit postul ninivitenilor cu bunăvoire şi nu s-a asemănat cu postul israelitenilor prin care s-a vărsat sânge nevinovat. […] Oare de ce, iubitul meu, a postit Daniel în acele trei săptămâni, rugându-se şi implorând pe Dumnezeu? Căci nu nise aduc la cunoştinţă să mai fi postit înainte vreme. […] postul lui Daniel, plăcut lui Dumnezeu, a pus capăt captivităţii celei de şaptezeci de ani a poporului său!„.

Vorbind de rugăciune Sfântul Afraat leagă acest act de curăţie. Curăţia ca rezultat al ascezei nu se poate rezuma doar la un act exterior, ci trebuie să cuprindă toată fiinţa omului de aceea „curăţia inimii este o rugăciune superioară tuturor celorlalte rugăciuni ce sunt rostite cu glas tare […] puterea ei este întru totul biruitoare ca şi puterea postului curat„. În sprijinul afirmaţiei sale Sfântul Afraat aduce argumente din Vechiul Testament, mai ales, în cazul acesta, vorbind de Abel şi de jertfa sa primită de Dumnezeu.

Pocăinţa autorul o vede legată foarte strâns de mărturisire şi de asceză. El spune:

O, voi care sunteţi echipaţi cu armura lui Hristos, deprindeţi-vă a câştiga prada de război, pentru ca să nu fiţi biruiţi şi să nu vă faceţi de ruşine în lupte! Potrivnicul vostru este viclean şi perfid, însă armura lui nu are tăria egală cu a noastră. Trebuie, aşadar, să ne luptăm cu el şi să-i capturăm armura şi aceasta nu dormind, ci priveghind„.

Când vorbeşte despre post ca formă de asceză ţine să accentueze importanţa pe care o are partea spirituală. Postul are importanţă şi cu adevărat efect dacă toate simţurile sunt într-un fel cuprinse în acest act ascetic, nu numai pântecele sau o altă parte a persoanei. Astfel un lucru pe care îl scoate în evidenţă Sfântul Afraat este şi oprirea de la „ocări şi blesteme” că şi aceasta are la fel de mare importanţă ca postul alimentar, poate chiar mai mare:

Ia aminte, iubitul meu, şi cunoaşte că este un lucru minunat când omul îşi purifică inima, îşi ţine limba în frâu, îşi păstrează mâinile departe de rău, mai scurt spus, face toate pe care ţi le-am enumerat pânaă acum. Căci nu se cuvine să amestecăm mierea cu amărăciunea. Când cineva, aşa dar, se opreşte de la mâncare sau băutură, el nu trebuie să lase ocările şi blestemele să se apropie de post. Căci există o singură uşă la casa ta, care e templu al lui Dumnezeu, şi nu se cade ca pe aceeaşi uşă pe care intră Domnul să iasă gunoi şi glod. Omul, prin urmare, să-şi păzească cu mare grijă gura pe care intră Fiul Împăratului, oprindu-se de la toate păcatele şi pregătindu-se astfel să primească trupul şi sângele lui Hristos„.

Ca toţi Sfinţii Părinţi sesizează rolul pe care îl are actul ascetic în formarea şi ridicarea omului către Dumnezeu. Alături de celelalte acte ca milostenia, asceza reprezintă modul în care omul încearcă să se ridice spre Cel Care l-a adus la existenţă. Însă această asceză nu se poate rezuma numai la anumite aspecte ce ţin de viaţa omului, ci ea trebuie să cuprindă întreg omul.

” Asceza creştină presupune […], fapte trupeşti şi activităţi sufleteşti, importante şi unele şi altele pentru împărăţia lui Dumnezeu”. Şi Sfântul Afraat merge pe aceeaşi idee a faptului că asceza fără o angajare în împlinirea virtuţii şi respectare a adevarului de credinţă nu duce la rezultatul dorit:

” Căci, iată şi ereticii, aceste vase ale răutăţii, postesc şi-şi mărturisesc păcatele; dar nimeni nu-i răsplăteşte pentru aceasta. Cine oare să-i dea răsplată lui Marcion fiindcă nu-L recunoaşte pe Creatorul nostru a fi Cel bun? Cine oare să-i răsplătească postul lui Valentinus care proclamă că are mulţi zei şi că cel mai desăvârşit Dumnezeu nu poate fi nici numit cu gura nici cunoscut cu gândul? […] Iată, toţi aceştia postesc, însă postul lor nu este primit„.

Concluzii

Viziunea Sfântului Afraat despre asceză nu reiese dintr-o anume operă tematică dedicată unui astfel de demers, ci din întreaga sa lucrare. De fapt asceza la Sfântul Afraat cuprinde un loc central şi asta datorită vocaţiei sale de monah. Ne putem pune întrebarea pertinentă Care este actualitatea unui astfel de demers astăzi, în societatea noastră?.

Pentru a putea da un răspuns mai întâi trebuie să precizăm că învăţătura despre asceză cuprinsă în opera sa se încadrează în linia trasată de Biserica noastră. Actualitatea viziunii Sfântului Afraat este evidentă datorită felului în care raportează asceza la viaţa omului şi la construcţia lui. În ziua de azi „ne confruntăm cu un fenomen foarte interesant: ortodoxul secularizat a început să nu mai facă distincţie între credinţa Bisericii Ortodoxe şi alte credinţe; între asceza creştină şi alte forme ascetice. Pentru el „toţi cred într-un Dumnezeu.”

Aflat într-o astfel de confuzie omul de astăzi trebuie să găsească acele resorturi care să ii dea adevărata orientare spre ceea ce înseamnă asceză ca act de nu numai de „renunţare, nu numai disciplină, nu numai riguoare, nu numai extaz şi contemplaţie, ci şi închinare, progres în relaţia cu Dumnezeu, sfinţire, biruinţă a patimilor şi triumf smerit asupra diavolului.”

Într-un asftel de context învăţăturile Sfântului Afraat sunt cât se poate de necesare deoarece, printr-un limbaj viu şi argumentat arată omului, din orice timp ar fi el, adevăratul sens al vieţii creştine, simplitatea vieţii dar şi finalitatea ei, unirea cu Dumnezeu.

„Acestea sunt faptele credinţei care se sprijină pe piatra cea adevărată, care este Mesia, pe care se ridică orice clădire[…]dacă tu citeşti şi înveţi faptele credinţei, te vei asemăna acelui pământ cultivat în care a căzut sămânţa bună, îndoit, întreit. Iar când vei merge tu la Domnul nostru, te va numi sluga cea bună, înţeleaptă şi credincioasă, care, pentru credinţa lui cea mare, a intrat în Împărăţia Domnului Său (Mt. 25, 21 şi 23; Lc.19, 17).”

Bibliografie generală

 

  1. Afraat Persanul, Sfântul, Îndrumări duhovniceşti, , traducere şi prezentare de Pr. Prof. Mihail Gh. MILEA, în colecţia, Comorile Pustiei, alcătuită la iniţiativa unor monahi români de la Sfântul Munte Athos, apare cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolia Banatului,Editura Anastasia, Bucureşti, 1998
  2. Bailly, M.,A., Abrege du dictionnaire GREC – FRANCAIS, librairie Hachette, Paris, 1980
  3. Remus Rus, prof.,dr., Dicţionar Enciclopedic de Literatură Creştină din primul mileniu, carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura LIDIA, Bucureşti, 2003
  4. Răducă Vasile, Pr.,Prof., Dr., Asceza păgână şi asceza în viziunea Sfinţilor Trei Ierarhi, în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea Bucureşti, anul univ. 200-2005, editura. Universităţii Bucureşti, (anul IV), 2005
  5. Wright, William, Istoria Literaturii Creştine Siriace, Traducere şi introducere Remus Rus, Editura Diogene, 1996

    Stârceanu Bogdan-Ioan

Reclame

Read Full Post »

 

În cele ce urmează o să vă prezentăm un articol al domnului Şerban Orescu, din ziarul Ziua, nr.4020 din 29 august 2007, privitor la rolul si importanta religiei in scoala romaneasca, dar si solutii la actualele probleme legate de acceptarea  ei ca materie obligatorie pentru tineri.

 

 

1188328982.jpg

„Dezbaterea privind predarea religiei in scoli este legata nu numai de legea in curs de pregatire, ci si de deficitul moral din societatea romaneasca, deficit care, la randul lui, potenteaza imoralitate, criminalitate, cinism si (de ce sa n-o spunem?) coruptia cea de toate zilele…

Dupa cum se stie, comunistii au eliminat invatamantul religiei din scoli… Acum se pune problema reintroducerii lui. Cum anume? Un sondaj de opinie publicat de Agentia „Hot News” arata ca 65 la suta din populatia tarii este in favoarea reintroducerii religiei ca materie obligatorie in scoli, cu o anumita diferentiere: 35 la suta pentru religia propriu-zisa, 30 la suta doar ca istorie a religiilor. Impotriva religiei in scoli s-au pronuntat doar 33 la suta din repondenti iar 2 la suta au raspuns ca problema nu-i intereseaza.

Iata ce isi aminteste un intelectual de marca, precum doctorul Ion Vianu, despre religia predata in scoli pana in 1947:

– predarea se facea de preoti si se oprea la sfarsitul cursului inferior din liceu; studierea religiei (in speta a celei ortodoxe) incepea inca in clasele primare cu evangheliile si se continua cu Istoria Bisericii, cu accent pe ortodoxie si istoria Bisericii Romane.

– elevii de alte religii decat cea ortodoxa erau, in principiu, scutiti de frecventa, dar puteau participa la cursuri, daca doreau acest lucru.

Se dadeau note, dar nu existau nici corigente, nici repetentie…

Motivele pentru care predarea religiei este o necesitate nu sunt legate doar de credinta: religia si simbolurile ei sunt omniprezente. Ori, cum scoala este un mijloc de raspandire a culturii, predarea religiei in scoli constituie un imperativ. In al doilea rand, religia il face pe om mai bun (desi trebuie adaugat ca fanatismul religios constituie o pata in istoria omenirii). Nu mai putin, insa, popoarele Europei occidentale au in urma o indelungata educatie religioasa si morala patronata de biserica.

„Dusul la biserica”, desigur important, isi gaseste, pe de alta parte, complementul firesc in predarea religiei in scoli; la fel, educatia morala.

Ion Vianu pune accentul mai ales pe cursurile de istoria religiei; in ce priveste cunostintele specific religioase – scrie dansul -ele n-ar trebui predate neaparat in scoli, ci pe langa lacasurile de cult, parintii urmand sa hotarasca, in functie de apartenenta, la o anumita confesiune daca sa-si trimita sau nu copiii la catehism, catehism finantat de stat, in intelegere cu reprezentantii bisericilor si neutrale politic.

Se pune intrebarea, insa, daca in lipsa scolii ca suport institutional – atare cursuri vor fi suficient frecventate….

Exista, de aceea, parerea ca model pentru predarea religiei in scoli ar putea fi organizarea existenta pana in 1947, inaintea venirii comunistilor la carma…”

Articolul îl puteţi găsi şi aici

Bogdan-Ioan

Read Full Post »