***
Decernarea premiului Nobel, anul acesta, unei scriitoare născută pe pământ românesc, a reaprins în inimile multora dintre conaţionali complexul nestăvilit de locuitori pe aceste tărâmuri.
Cu mic cu mare, fiecare a început a arăta cât de importanţi sunt românii pe plan mondial de au reuşit prin doamna Herta Muller sa câştige ditamai Nobelul.
Daca acum ceva timp nu reuşisem sa prindem Oscarul printr-un film ce i-a oripilat si pe americani, acum, hop, doamna Muller a devenit erou national.
Din pacate, aplecandu-ne asupra subiectului, am dat de altceva: Nobelul a fost decernat unei doamne , care, in interviurile date si-a aratat sincer scarba fata de locul de unde a plecat.
Atunci, unde este Nobelul niciodata apucat de ai nostri?
Un raspuns il puteti gasi in acest comentariu scris de părintele Dorin:
“În germană și în engleză. Un nume: Herta Müller, cu care am făcut cunoștință prin TV acum două seri?, pe TVR 1, pe la 12 noaptea…într-un interviu despre intrarea securiștilor în casa ei, timorarea ei, ameințarea ei și plecarea ei în Germania. O femeie în vârstă, încă frumoasă, îmbrăcată în negru, care vorbește, acum, cu greutate, româna…a luat premiul Nobel.
Dar nu am citit nicio carte a ei…și, sincer, nici nu îmi vine să citesc vreuna (s-ar putea să fie o pierdere pentru mine). Am mai încercat câțiva premiați cu Nobel pentru literatură de-a lungul timpului…și am plecat cu gust amar. E ca festivalul de la Mamaia sau Cerbul de Aur…unde nu sunt toți sau cei mai buni cu glas din România sau din lume…ci, doar cine e pe listă…
Academia X te propune, organizația profesională cutare…și cine iese, iese, pe diverse motivații, ceea ce nu înseamnă că premiul te face mai mult sau mai puțin scriitor.
Homer, Sfântul Pavel Apostolul, Shakespeare, daVinci nu au luat premiul Nobel niciunul…dar eu îi citesc pe oamenii ăștia, îi văd în opera lor…cum, tot spre regretul meu, nu știu mai nimic de d-l Nobel, care a inventat dinamita, adică moartea explozivă.
Nu știu și poate că nici nu vreau să știu. Sau, dacă oi citi ceva, cândva, undeva…și nu e nimic extraordinar? Am problema asta în ultimul timp: și dacă plec cu mâna goală de la pomul lăudat de toți?
Știu fobia scriitorilor români că sunt prea regionali, prea neștiuți, prea netraduși, preaneiubiți, preanepremiați…dar nu am înțeles-o niciodată. Cred că scriitorul trebuie să scrie, să aibă ce lăsa sub ochii altora…și mai puțin cu premiul! Ce are Nobel dinamitarul cu…literatura? Cât de bună îmi face literatura, dacă ea și înainte și după Nobel sau Effel e tot la fel?
Numai că acum, doamna Herta, va fi plimbată ce va fi plimbată prin ziare și televiziuni, acum, săptămâna asta…apoi o vor lăsa în singurătatea ei…din care s-a născut literatura ei, după cum spunea…și cu care se va alege. În orice caz premiul Nobel ăsta, cu sigranță, costă mai puțin decât un film porno la money-money sau decât un film cu Stallone 5 sau decât un tir cu stupefiante.
Literatura nu va fi mai literatură dacă nu o scrii…și dacă nu are cine s-o citească. Literatura va fi numai pentru cei care o vor citi și pentru cei care au scris-o. Pentru ceilalți e ca steaua care a fost și nu e. Tocmai de aceea Nobelul e egal cu zero, dacă doamna Herta nu lasă vreo 50-80 de cărți în urmă și dacă nu va avea 50-80 milioane de cititori într-un an, ca, spre exemplu, revista Playboy sau desenul animat cu rozătoarea albastră. Și, mai ales, dacă nu va avea cărțile la nivel online.
Pentru că, după cum o știu acum toți…după ce va muri…o vor știi și mai inexistent de mulți.
Asta nu înseamnă că nu mă bucur pentru dumneaei sau că nu mă simt bine, că ea, germano-românca, ne reprezintă, într-un anume fel, și pe noi. Însă nu vreau nici să se înțeleagă faptul, că mă bucur să mă îmbăt cu apă chioară sau că nu înțeleg viitorul cărții, al valorilor culturale sau soarta lor în postmodernitate.
Cartea în postmodernitate, după cum ați văzut-o la supermarket, poate sta lângă borcanul cu gem sau lângă chiloții tanga…și o iei de acolo, o arunci într-un coș, la casă o scanează într-o indiferență totală de valoarea ei și o duci acasă, o ții pe raft, o răsfoiești în vreo trei zile și apoi ți-o aruncă fiica ta, cititoarea, la coș, după ce nu mai ești…și acesta e circuitul cărții în istorie.
Trebuie inventat însă un circuit mult mai delicat, unde aceste cărți să rămână pentru totdeauna…și tehnologia actuală și a viitorului cred că deja a rezolvat sau va rezolva asta. Vom avea toată biblioteca lumii, cu miliarde de volume într-un pătrățel de un centimetru și cu greutatea de 50 gr….și asta e…mintea lumii! O iei în buzunar și pleci, o vor avea toți…însă fiecare va citi ce va dori și pe cine va dori…și cam asta e lumea! Până când vom renunța și la pătrățel, mutându-ne la o viață în slava lui Dumnzeu, unde cărțile vom fi noi înșine…și nu aceste proteze de hârtie sau de material inteligent.”
Bogdan, nu te mai necaji cu tanti muler si cu premiul nobel.
“Io”, om batran, stiu cum sta treaba cu tanti asta. E ca atunci cand te calomniaza lumea, cand te respinge, cand nu te suporta.
Se uita urât o vreme la tine lumea, dupa care ii oboseste muşchiul sprâncenei drepte şi lasă sprânceana dreaptă jos, pentru că mai are şi altă treabă de făcut. (dar si ca sa nu faca febră “muşchiuloasă” la ochi)
Sau ca la scoală: un profesor mediocru castiga un premiu (sa zicem “steaua fara nume”). Toti care pana atunci il tratau k pe un nimic, brusc il baga in seama, se gudura pe langa el, il iau cu lugu-lugu, cu trilu-rilu-crocodilu, il ridica-n slavi etc. Desi profesorul respectiv tot mediocru ramane chiar daca ar castiga toate premiile din lume.
Aşa e şi cu baba asta: o băga cineva în seamă până să câştige nobel? Ici şi colo, mai mergea la cate o emisiune de la 12 noaptea…:)
)). Ea o sa cada-n uitare.
Si in cazul lui Costel Busuioc s-a intamplat la fel: inainte sa castige ce-a castigat el in Spania( nu stiu exact ce, am aflat fara sa vreau de el) nimeni nu se uita la el.
Dupa ce a castigat, lumea l-a tinut in brate o vreme, dupa care a obosit sa-l mai tina in brate si l-a lasat jos. Acum cine isi mai aduce aminte de el? Cine mai vorbeste despre el ? Daca se intreaba vreun românaş despre cantaretul de mai sus nu il mai cunoaste nici…nimeni.
La fel o sa se-ntample cu herta muller. “herta cum?” Poate “Haita na!”
Parerea mea e ca, inainte de a se acorda cuiva premiul nobel pt. literatura(in cazul de fata) ar trebui ca respectiva comisie sa faca o comparatie intre scriitorii nascuti , nu facuti si cunoscuti de toata lumea si opera/operele celui/celeia luata/luat in vizor pt. decernarea premiului.
Eu i-as fi dat premiul Nobel(i-as da si post-mortem) Maicii Benedicta – Zoe Dumitrescu Busulenga. Care e de 1000 de ori mai inteligenta, mai frumoasa si mai OM decat babeta aia. Iar opera literara a doamnei Busulenga nu se poate compara nicidecum cu maculatura babetei ăleia nemtoaice.
Zic nemtoaica pt. ca s-a aratat scarbita fata de locul de unde a plecat. Si-atunci de ce mai vine in Romania? O fi masochista? – interogatie retorica.
Daca herta muler e frumoasa (a se vedea articolul de mai sus “inca frumoasa”:-&), atunci Baba Cloanţa şi Baba Hârca sunt Miss World. Se vede clar ca nu e frumoasa.
In privinta premiului nobel, parafrazez o vorba romaneasca din popor :”Premiul Nobel ?/! Să fie la ei acolo, maică!”
Da, bine spus ca premiul Nobel nu inseamna nimic.
Cred ca asa ar gandi si un crestin adevarat pentru ca noi avem ceva inexpugnabil si incomensurabil mai valoros : pe Sfanta Parascheva de la Iasi, pe Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, pe ceilalti sfinti, Sfintele Taine, slujbe; avem Biserica. Nu ne trebuie vreun premiu ca sa ajungem in Rai.
Ne trebuie doar comori in suflete, nu premii.
Doar zice Sfantul Ierarh Dimitrie de Rostov : “[...] pamantul ne va nivela pe toti si ne va da fiecaruia o parte egala”.
Cred ca v-a plictisit comentariul meu… E un comentariu ce e-n guşă e si-n căpuşă, dureros de sincer, fara lugu-lugu, fara triru-rilu-crocodilu, fara ipocrizie, fara “diplomatie”, fara prejudecati, fara disimulare. Am scris ce-am avut de scris.
Daca cineva vrea sa ma-njure dupa ce citeste comentariul meu, sa ma-njure. N-avem ce sa facem, asta e.
Sfanta Parascheva, pomenita peste 2 zile, sa va fie la toti mult-folositoare!
Premiu Nobel e doar pentru cei care figureaza ca romani, dar se dezic de Romania. In ritmul acesta la anu’ cred ca ia Patapievici, desi am inteles ca e certat cu aceasta hertha berlin. Cand ne putem gandi cu cat mai mult au meritat nobelul Nicolae Paulescu, Mircea Eliade, Nichita Stanescu si alti romani de anvergura lor….Dar pana la urma care premiu de acest gen inseamna ceva??