Când ai ceva de spus?

Evenimentele vin şi trec asemenea apei. Lucrurile nu rămân nemişcate, totul se învârte, se răsuceşte, dar tu, omul, rămâi, ancorat între timp şi veşnicie.

Ne putem pune întrebarea: Oare în tot acest timp eu am avut ceva de spus? În trecerea mea prin viaţă am lăsat ceva?

Întrebări ne vin, idei ne apar în minte, dar câte dintre ele într-adevăr reprezintă ceva pentru noi?

A avea ceva de spus te conturează în faţa timpului şi îţi dă o perspectivă pentru veşnicie, te anunţă că eşti viu.

Fiinţe create pentru a dialoga (faţa omului este făcută în mod cu totul special pentru dialog, nu ţi-o poţi privi niciodadă, dar o poţi lăsa pentru a fi privită, analizată) oamenii îşi consumă timpuri mari pentru lucruri mici. Nu ca acestea nu ar avea o importanţă, dar foarte puţini din noi, înţelegem că timpul lăsat nouă de Dumnezeu este pentru a avea ceva de spus.

Un părinte pusnic a fost întrebat odată de un ucenic:

- Avvă, când va fi semnul că se apropie sfârşitul lumii?

- Când nu va mai exista cărare de la vecin la vecin.

Răspuns genial, ce a înglobat în el o axiomă, relaţia, eu - tu, eu - voi în dialog prin faptă.

Poţi scrie mii de pagini, poţi analiza de la A la Z un fenomen, un gest, dar totuşi, să nu fi spus nimic cu adevărat. Exemplul acelui avvă arată ce înseamnă când, cu adevărat ai ceva de spus.

Spusul acesta nu trebuie să reprezinte cuvinte, el poate însuma şi gesturi, fapte, deci a iubi pe celălalt arată că ai avut ceva de spus şi că în urma ta a rămas ceva.

Starceanu Bogdan -Ioan