John Polkinghorne, Quarci, haos şi creştinism, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006
“Dacă ştiinţa ne învaţă ceva, este că lumea e plină de surprinze. Bunul -simţ nu este măsura tuturor lucrurilor. Teoria cuantică ne spune că modul în care lucruile se comportă la scara atomilor sau la una şi mai mică este total diferit de modul în care se comportă obiectele mari în lumea noastă de zi cu zi.
Ingeniozitatea de a fi uneori asemenea unei unde şi alteori asemenea unei particule se plăteşte. Preţul este lipsa de informaţie precisă despre ceea ce se petrece exact. În cazul unui electron, de pildă, dacă ştii unde se află, nu poţi şti ce face; dacă ştii ce face, nu poţi şti unde se află. Acesta este, în esenţă, celebrul Principiu al Incertitudinii al lui Heiseneberg. Această ciudată lume cuantică este de neînchipuit pentru noi şi totuşi descoperim că, în cele din urmă, o putem înţelege. Învăţăm să-i respectăm căile ciudate şi să vedem că îşi au logica lor.”(p. 27)
“….trăim într-un univers incredibil de special şi …singurul motiv pentru care ne aflăm aici este că aşa stau lucrurile. Evoluţia singură nu este suficientă pentru a explica originea noastră. Aproape toate universurile pe care ni le putem închipui sunt sterile, incapabile să dezvolte viaţa, indiferent cât de mult am sta să aşteptăm. Concluzia aceasta este atât de importană şi de surprinzătoare, încât a fost botezată savant, Principiul Antropic”(p. 37)
“…Pentru a se produce carbon într-o stea, trebuie să se unească trei nuclee de heliu. Aşa ceva este greu de obţinut şi este posibil numai pentru că are lco un efect special (în termeni tehnici, o rezonanţă) exact în locul potrivit. Această poziţionare delicată depinde de forţa nucleară puternică ce uneşte nucleele.
Modificând doar cu puţin aceată forţă, efectu rezonant se pierde. Mai mult, nu e suficient carbonul; pentru viaţă este nevoie de mult mei multe elemente: de exemplu, de oxigen. Se obţine unind alt nucleu de heliu cu unul de carbon. Asta trebuie să puteţi face, însă nu prea grabnic, altfel tot carbonul pe care l-aţi obţinut cu atâta efort se va tranforma în oxigen şi îl veţi pierde. Iată deci o altă restricţie asupra fortţelor nucleare. Acest lanţ de reacţii nucrealre cu echlibrul atât de fin poate continua, dacă butoanele sunt reglate corect, până la fier [...]
Poate că nu aţi urmărit toate detaliile discuţiei de mai înainte, dar cu singuranţă aţi înţeles că producerea materiei brute pentru viaţă nu eset o chestiune minoră. Ea nu este posibilă decât într-un univers cu totul special. Aş putea continua să dau exemple de astfel de reglaje fine şi , într-adevăr, s-au scris volume întregi care detalizaă argumentele ce stau la baza Principiului Antropic.” (p. 41- 42)
“… o altă proprietate, mai puţin cunoscută, a teoriei cuantice. Din momentul în care doi electroni(sau oricare altă pereche de particule cuantice) au interacţionat, ei deţin puterea de a se influenţa reciprioc. oricât de mult se vor separa după aceea. Dacă un electron rămâne aici, în laborator, iar celălalt se duce, cum se spune, dincolo de lună, atunci orice fac cu electgornul de aici va avea un efect imediat asurpa fratelui său aflat la distanţă. Cu alte cuvinte, în ţesătura lumii cuantice există integrată o surprinzotăare alăturare în separare.
Experimentul EPR (se numeşte aşa deoarece la el au participat Einstein, Podolsky Boris şi Nathan Rosen) arată că lumea subatomică nu poate fi tratată în mod atomistic. Există o interconexiune intrinsecă, ce nu poate fi desfăcută. Oamenii încă mai încearcă să descifreze implicaţiile acestei descoperiri uimitoare” (p. 70-71).
Stârceanu Bogdan- Ioan
