Daniel Turcea un poet care L-a descoperit pe Hristos
by starceanub
În cele ce urmează voi prezenta câteva fragmente din poemele lui Daniel Turcea, după convertire:
(1945-1979)
IERTARE
Acestei Lumini
acestei iertări
plecaţi genunchii inimii
numai Lumina poate ierta
îndumnezeind
numai omul se poate ridica
din mâl şi din moarte
din cumplita sa vină
pentru că el
poate plânge
-Căinţa-
adevărata sa naştere
poate începe în rănile sale
el se poate întoarce din moarte
cu faţa sufletului scăldată în lacrimi
el poate fi
iertat
de Lumină
el poate fi vas
acestei Lumini
aşa cum nici cerul
nu poate fi
prin iubire şi jertfă
(Daniel Turcea)
RUGĂCIUNE
I .
Rugaţi-vă
pentru mine, rugaţi-vă,
biruitorilor, fericiţilor.
rugaţi-vă în lumină
în har
şi în adevăr
să-ncep
eternitatea
ascultării lui Dumnezeu
a vieţii în Dumnezeu
a rugăciunii
iartă-mă,
Te-am căutat în petale, în chipul
cel mai frumos, am crezut
că erai
în clipa cea scrisă
Te iubesc dar prea puţin,
Dă-mi să Te iubesc
cu întreaga-mi
fiinţă!
II.
Tu
Cel care, întreg
locuieşti în mine, acum
străin mie,
lasă doar
razele Tale
să strălucească în inima mea.
învie sufletul meu
cel pustiit
cum din piatră ai izvorât apa cea vie.
Doamne,
eu sunt orbul, deschide
ochi cei din taină ai inimii,
sunt cel mai ticălos dintre oameni
-lepra păcatului acoperă sufletul meu-
Curăţeşte-mă!
Ajută necredinţei mele…
(Daniel Turcea)
ROUĂ
Îngeri, spadă de lumină,
să se facă focul rouă,
să se bucure iertat
sufletu-mi cuprins de vină.
(Daniel Turcea)
DORUL
Dumnezeu
ce se pogoară
face inima uşoară,
ţese, din har, ca o boare
sufletul ce numai moare
trup neputincios,
trup ce te frângi,
trup de ţărână,
trup ce mori,
lasă pasărea să zboare
pasărea nemuritoare.
La limanul fără vină
să se facă din lumină
rugaţi-vă ceruri,
rupe-ţi-vă lacăte,
rugul suferinţei, dorul
fie binecuvântat
să înviu nevinovat!
(Daniel Turcea)
ODIHNA
Părinte, mi-s ochii-ntunecaţi
şi nu mai văd
lumina răsărind în mine. Mut,
cuvintele îmi sângeră pe buze
aş vrea să spun
aş vrea măcar odihna
aceea fără nume
dora dorirea
doar setea
mai adâncă decât vremea
să pot s-o spun,
atâta bucurie!
(Daniel Turcea)
ALTAR
În stânga
e peştera
la mijloc e masa
sau poate
mormântul
pe masă
potirul în care
se află Cuvântul.
(Daniel Turcea)
(dintr-o colecţie de poezii, scoasă la editura Albatros)
Bogdan-Ioan
Ma bucura mult pagina despre Daniel Turcea si sper sa o imbogatiti si cu alte poezii!
Daca imi permiteti voi mai adauga si eu cateva: le-am transcris tot din volumul la care faceti referire (”Iubire, Intelepciune fara sfarsit”
de la Editura Albatros (1991), dar si din volumul antologic “Epifania” (1982) de la Editura Cartea Romaneasca.
Luana
Iubire
eu vroiam doar să înţeleg lumea şi iată
îmi arăţi ce o-nconjoară
ce-i înafara cuvintelor
eu vroiam doar să amân
moartea şi înfrângerea
şi tu dintr-odată
îmi spui
iubeşte-mă
niciodată, nimic
nu va mai birui, dar ceea ce vei vedea
vei auzi, vei trăi
va fi mai mult
decât veşnicia
crede
şi apără
curată, inima ta
mă apropii de Tine şi Tu
mai mult decât soarele mă preţuieşti
mai curat ca lumina
cea mai ascunsă
privirii
mă doreşti viu, asemenea
abia bănuiţilor îngeri, cei care
nici nu pot fi
văzuţi
de ochi, de ceaţa
inimilor
ce mor
şi mai mult
decât îngerii, cum
să înţeleg
să iubesc
atâta iubire
cum mă aperi, binecuvântat
fii
bucurie, aşezi
Tu în mine
cum mă iubeşti cum nu
mă laşi singur nici în vis
nici în moarte
nici în bucurie
fii desăvârşirea şi setea
de desăvârşire
înţelegerea şi desăvârşita
înţelegere
Anastasia
blândeţea candelei îi arde
în inima
ce nu mai ştie
nimic asemeni, în iubire, pe pământ
ştiu, vom muri
dar câtă splendoare !
Trup
degetele
se roagă şi nu ştiu
erau făcute să mângâie flăcări
priveşte-le
şi lucrul lor era minunat
trebuiau să atingă
numele fiecărui lucru
chiar dacă lăsau în urmă cenuşă
şi numele lor era minune
priveşte
făcute sunt să binecuvânteze
apele înviindu-le
cununa anului
daruri
şi frunţi
atâta har pot avea mâinile omului încât
ridicându-se
cerurile li s-ar deschide
câte sunt
coborându-se, se coboară-n lumină Cuvântul
pe pământ
şi nu ştiu
şi nu ştiu
buzele grăiesc şi nu ştiu
ar fi putut rosti cerurile
ascultării
adevăratul nume
al stelelor, al morţii, al mării
vremea şi lumina fiecăruia dată
locul de naştere al lacrimii
şi aceasta era prea puţin
ar fi putut grăi îngerilor
cuvintele
făcând fiecare lucru rostit străveziu
dar mai mult
trebuiau să grăiască-n lumină
cuvintele vieţii, cuvintele, înviind
Tu
de peste cuvinte
de peste cer
o, cât mi-a fost de aproape
în veacul acesta
de sete
şi fier
Lumină lină
lumină lină
cât se smereşte
cât se pogoară
candela inimii
să o aprindă
rai, rugă să te cuprindă
ce mult te-a dorit
când nu erai
în zilele patimii
ce mult te-a iubit
Poem
iartă-mă
îngăduie-mi să scriu
despre pământ, pământ fiind
şi despre cer
dacă sunt cer şi iarbă
Lemn purtător de lină tăcere
am băut picătură cu picătură
eu, întunericul
am băut rugăciuni
am sorbit lacrimile
mai de preţ decât stelele
o, nepământească băutură
foc am sorbit
lumina
luminii
Tu
lasă, dacă nu iubeşti
cuvintele să-ngheţe nerostite
chiar dacă nu vei înţelege până la moarte, crede-mă
oricine ai fi, eşti nepreţuit
o iubire de peste moarte, neomenească dragoste,
îndumnezeind
a deschis cerurile până la ultima suflare
ca tu să primeşti în potirul
inimii tale – cum cerul
nu poate cuprinde, nici spune
ca tu să înveţi să nu mai
mori, niciodată
Necuprinsul
nu vei mai avea soarele ca lumină
ziua şi strălucirea nu te va
mai lumina
necuprinsul va risipi peste tine
neînserata lui lumină
zilele întristării au un sfârşit
Viaţa
ascultă-mă
am venit să-ţi spun adevărul
am venit să-ţi vestesc biruinţa
nu vei mai gusta moartea cu tristeţe
ci o vei aştepta senin
ştiind adevărul
fii bun şi blând
bucuros
şi neînvins
numele ei, înviere
rostindu-se în trup şi în sânge
prea înalt
desăvârşita lumină dinaintea
luminii
Fiii luminii
am vrut să-L cunosc, am vrut asta
m-am rugat şi Dumnezeu,
Cel ce nu lasă
să înceteze ruga şi cuvântul
să veştejească-n inimă, a vrut
să-L întâlnesc şi uimitor era
că eram fraţi, sub cer
fii ai luminii
Isihia
Sfânta iubire
-căci în jurul inimii roteşte acoperământul întunericului
cel ce cere va lua
cu faţa descoperită (adică omul dinăuntru)
oglindind
Slava Domnului
nu aripi trupeşti, ca ale păsărilor
ci ale Duhului, chemând, uşurând,
cu aripi inteligibile.
Cel nesfârşit şi fără trup se micşorează pe Sine
din bunătate nesfârşită
Trupul acesta subţire s-a îmbrăcat
prin ochiul care vede
Mai mult decât să arzi pe rug
rug ţi-e şi trupul de-l
desparţi de suflet
şi-l însetezi de patimă şi somn.
Mai mult decât să laşi să muşte biciul
din trup, pentru că nu poţi nici şopti
că Dumnezeu e numai o părere
că nu-i în tine
şi decât tine nu-i adevărat,
Mai mult decât să creşti ca o fântână
între nisipuri
este să ai milă
de cel sărac, de cel
ce are
de tine
de cuvântul
de lumina
privirii blânde, sau
de hrana ta mai multă lipsă,
căci dăruind, lui Dumnezeu
te-asemeni
Puritate
O, puritate
tu l-ai născut pe Dumnezeu
braţele tale
l-au legănat
ochii tăi înlăcrimaţi
de iubire
şi teamă
i-au văzut faţa de Prunc
i-au cuprins necuprinsa lumină
O, puritate
numai tu poţi întrece pe îngeri
numai tu puteai sta
în mijlocul unui asemenea foc
ca-n mireasmă şi-n rouă
O, puritate
iată, un om, o Fecioară
cum trăia
neştiută
nimeni nu putea crede, nu putea visa
că un om înaintea căruia
îngerii se smeresc
îl va naşte
pe Dumnezeu
O, nevinovăţie
numai tu nu poţi fi învinsă
de nimic, pe pământ
Lumea scăldată-n lumină
cei ce-şi sfiau sufletele şi surâdeau
înaintea morţii
oameni săraci sau ostaşi
aruncându-şi armele
cu glas gâtuit de uimire
şi bucurie
privind
cu ochii dilataţi
lumea scăldată-n lumină
Nu vom muri
nu suntem numai ţărână
Bunătatea şi mila e mai
înaltă decât cerurile
şi soarele e mărturie
şi bucuria
şi trupurile ce-ncep să miroasă
a mir
şi flăcările nu le mai ard
şi pământul nu le mai acoperă
şi răul lumii se spulberă înaintea lor
şi atinse
sufletele se umplu de viaţă
Negrăită bucurie
e-o pace, negrăită bucurie
zi a iertării, a împăcării, iar
va străluci deasupra ta chemarea
şi, spune-mi, lacrima nu-i în zadar
veni-vor cei ce nu se tem de moarte
şi vor vorbi de blânda Ta lumină
ageră evlavie
pururi cu ochiul deschis
când lumina-vor nopţile din suflet?
când vom începe
să trăim
lumină?
Despărţire
De acum către cine voi merge?
Cine-mi va primi lacrimile?
Din înălţime ascultă-mi
frângerea inimii
căci iată, văd
chipul morţii
Acum luminează-mi Tu
ca să Te văd, fie cât de puţin
Adevăr adevărat
căci de-acum vin întunecatele chipuri
şi faptele zilelor mele
acum îmi sunt mie mormânt
pecetluit
buzele tac şi graiul ca ceara ce se prelinge.
Numai tu, Maică Fecioară
crin al cerului cu roua stelelor preastrălucind
plecându-ţi genunchii
coboară cer în inima mea şi pe buzele mele
şi cheamă
din adânc
sufletul meu
Rugaţi-vă pentru mine
Aproape de moarte sunt
rugaţi-vă, rugaţi-vă heruvimi
rugaţi-vă, sfinţi
Acum se va vedea
înaintea cosmosului
a miliardelor
de fii ai luminii
adevărata mea viaţă
atât de săracă în lumină
atât de străină
de dragoste
numai
sete
doar
năzuinţă!
rugaţi-vă pentru mine!
Înaintea morţii sunt
şi n-am haină de nuntă. Lumina
nu arde în suflet, dar Domnul
poate să-nvie
în inima mea
Ma scuzati ca a trebuit sa va raspund abia acum, dar se pare ca raspunsul dumneavoastra a fost eronat pus la categoria spam.
Va multumesc pentru poeziile adaugate.
Pentru mine Daniel Turcea este un poet special.
Cunoscandu-i viata, in mod indirect, din gura unui apropiat, pur si simplu am fost uimit.